Când m-am întors anul trecut de la o lansare de carte teologică din Paris am conversat pe avion cu un tânăr francez, care mergea spre Cluj-Napoca, unde era director adjunct la o fabrică mixtă. Din discuția cu el am înțeles că era ateu, ca majoritatea tinerilor francezi (!), și un militant al extremei stângi și radicale conduse de Melenchon, fapt ce intra cu funcția sa burgheză. Vorbea cu însuflețire despre instaurarea comunismului de tip Castro și idolul său suprem era Che Guevara. Am încercat cu date istorice să-i explic că regimul comunist a adus sărăcia, mizeria, tortura și gulagul pentru popoarele central și est-europene. I-am explicat că regimul comunist a ucis peste 25 de milioane de oameni nevinovați. Tânărul francez a încercat să mă convingă că noi central și est-europenii nu am știut să aplicăm adevăratul comunism și că ei francezii și occidentalii îl vor aplica ad litteram, conform preceptelor lui Karl Marx.
Nu am reușit să-l conving că regimul comunist e criminal și că acesta a fost la fel de ineficient și tiranic, atât în Europa cât și în URSS, Vietnam, Coreea de nord sau Cuba și că această maladie utopică se aplică prin teroare indiferent de națiune, pentru că încearcă să-l rupă pe om de Dumnezeu și de societatea democrată tradițională. Francezul îmi tot oferea exemple fericite cu comunismul din Venezuela și că ei prin mișcarea lui Melenchon vor reuși să instaureze "raiul" comunist la Paris. Când am văzut că nicio explicație logică nu-l convinge pe tânărul francez orbit de utopia comunistă am schimbat subiectul, oricum în 30 de ani din punct de vedere demografic, conform statisticii, Franța va fi stat islamic, iar utopia marxistă trecută la index de poliția Șaria?
Dezvelirea unei uriașe statui a lui Karl Marx la Trier
Occidentul încă nu s-a vindecat de comunism și încearcă să ni-l impună din nou prin metode perverse venite acum nu de la Moscova roșie, ci din rândurile elitei de la Bruxelles, conduse de foști marxiști sau maoiști ca Junckers, Barroso sau Cohn Bendit. Un pseudo-cult marxist încalcă libertățile, democrația constituțională și drepturile fundamentale ale europenilor. Zilele trecute am avut surpriza să vizionez pe cunoscutul canal Viasat History un elogiu adus "filosofului" Karl Marx, prezentat europenilor ca un bunicuț simpatic, ale căror idei "geniale", noi, central și est-europenii nu le înțelegem. La un moment dat moderatoarea îl descrie pe Marx ca un erou, uitând să spună că ideologia sa e vinovată de moartea a peste 25 de milioane de milioane de oameni nevinovați. Bineînțeles că CNA nu s-a sesizat să amendeze Viasat History pentru promovarea unei ideologii, care a dus la moartea a milioane de oameni.
Dar ce să ne mai mirăm de propagandă neo-comunistă oficializată dintr-o parte a UE, când la începutul lunii mai "elita subțire" cultural din Bruxelles va participa la dezvelirea unei uriașe statui a lui Karl Marx ridicată în orașul în care s-a născut Trier, cu ajutorul statului comunist chinez. Pe 5 mai vor fi celebrați 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, în orașul său natal, Trier. Din programul jubileului spicuim ca să înțelegeți ce se întâmplă în vestul Europei: Jean-Claude Juncker, în prezența prim-ministrului landului, va deschide expoziția "Karl Marx. Viața. Opera. Timpul". Va fi inaugurată statuia de 4,5 m a lui Marx, primită cadou din partea Chinei, plasată nu departe de Porta Nigra — ruina romană, emblemă a orașului Trier. Vor participa 6 delegații din partea Chinei.O economistă va ține o expunere cu titlul "Marx, un economist genial". Teatrul și universitatea din Trier vor organiza un eveniment în care se va discuta dacă "gândirea comunistă" ar putea fi folosită ca armă împotriva extremismului de dreapta de astăzi. Nu vor fi uitați cei mici: Într-un muzeu va fi organizat un workshop pentru copii între 7-12 ani, cu titlul "Marx și șoriceii".
Singura notă discordantă este weekendul de proteste anunțat de către AfD, sub motto-ul: „Să nu uităm victimele comunismului — să-l luăm pe Marx de pe soclu". Se pare că prin ridicarea statuii lui Karl Marx cu prietenii chinezi Juncker vrea să transforme ideologic UE în RPP Chineză? Pe când liderii europeni vor dezveli o statuie a lui VI. Lenin, ucenicul lui Marx? Se inspiră Juncker în politica europeană din Das Kapital? Se pare că la unii de pe la Bruxelles comunismul, dar mai ales lipsa bunului simț sau cinismul față de memoria victimelor ideologiei marxiste a învins?
Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.
Sursa:NapocaNews.ro