Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

UE nu va sprijini proiectul Nord Stream 2

Proiectul de gazoduct Nord Stream 2 a primit deja toate aprobările necesare în Germania, însă nu toate țările europene acceptă construcția conductei.
Sputnik

BUCUREŞTI, 6 apr — Sputnik, Doina Crainic. Dominik Ristori, șeful Departamentul pentru Energie al Comisiei Europene a spus că proiectul Nord Stream 2 nu va fi susţinut de UE.

„Credem că Nord Stream 2 nu încurajează diversificarea aprovizionării cu gaze. De aceea, dacă gazoductul va fi construit, acesta nu va fi susținut de UE și de Comisia Europeană, în special", a declarat Dominik Ristori, potrivit Sputnik International. Acesta a adăugat că, totuși, blocul nu se gândeşte la aplicarea de sancţiuni.

UE acordă o mare importanță conductelor de gaze care trec prin teritoriul ucrainean, în contextul diversificării rutelor de aprovizionare, potrivit lui Ristori.

Ucrainenii au calculat ce pierderi le va cauza Nord Stream 2

„Trecerea gazului este importantă pentru Ucraina în ceea ce privește veniturile, dar este importantă și pentru UE în contextul diversificării rutelor de aprovizionare", a subliniat acesta la o conferință de presă la Kiev, care a avut loc vineri.

De asemenea, oficialul a promis că UE va ajuta Ucraina în timpul negocierilor privind tranzitul gazului după încetarea contractului dintre Naftogaz și Gazprom.

Nord Stream 2 AG, operatorul proiectului Nord Stream 2, a primit deja toate aprobările necesare din partea Germaniei. Ulterior, guvernul finlandez și-a dat consimțământul pentru construirea conductei care să treacă prin zona sa economică exclusivă, deși se așteaptă încă o aprobare din partea Finlandei în următoarele săptămâni.

Germania a eliberat toate autorizațiile necesare pentru Nord Stream 2

Autorizările din partea celorlalte trei țări de-a lungul rutei — Rusia, Suedia și Danemarca — urmează să fie obținute în curând.

Unele țări din UE, inclusiv Ucraina și Polonia, s-au pronunţat în dese rânduri împotriva Nord Stream 2, susținând că proiectul va mări dependența Europei de gazul rusesc importat. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că speră că proiectul gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia și Germania să fie reconsiderat, restricționat sau chiar anulat.

Totuşi, cancelarul german Angela Merkel a subliniat că Nord Stream 2 este un proiect economic care nu reprezintă o amenințare la adresa securităţii energetice a UE.

Nord Stream 2 este un proiect comun în care sunt implicate Gazpromul rusesc, compania franceză Engie, OMV AG din Austria, grupul britanico-olandez Royal Dutch Shell și companiile germane Uniper și Wintershall. Proiectul își propune furnizarea anuală a 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale ruseşti către Uniunea Europeană prin Marea Baltică, spre Germania. Costul total este estimat la 9,5 miliarde de euro.