Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Diplomaţii americani de la Bucureşti, speriaţi de zăpadă. Au închis Ambasada.

Doritorii de viză mai au de aşteptat, iar studenţii vor fi reprogramaţi. Ce anunţă meteorologii pentru orele următoare
Sputnik

BUCUREŞTI, 23 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Veşti proaste pentru doritorii de viză pentru Statele Unite ale Americii. Şi aceasta pentru că toate programările pentru interviu de astăzi au fost anulate.

Coordonatorii din Ambasadă îi vor reprograma pe studenţii care erau planificaţi pentru ziua de azi.

Vremea rea, de iarnă, cu zăpadă şi ger mult a speriat diplomaţii americani de la Bucureşti care au închis Ambasada.

Anunţul a fost postat şi pe pagina de Facebook a instituţiei.

Vremea va fi în continuare extrem de dificilă, mult mai rece decât în mod normal în ultima decadă a lunii martie.

Temperatura va scădea treptat, astfel încât minima din această dimineaţă se estimează să se situeze în jurul valorii de —5…-4 grade, iar intensificările vântului vor amplifica senzaţia de frig.

Pe tot parcursul zilei de astăzi, vremea se va menţine deosebit de rece. Dimineaţă va continua să ningă abundent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 50.55 km/h, viscolind temporar ninsoarea şi diminuând vizibilitatea.

Spre seară, ninsorile vor fi în restrângere şi în diminuare, informează meteorologii.

Şi vântul se va diminua în intensitate, urmând ca, pe parcursul nopţii, să sufle slab şi moderat.

După amiază, sunt aşteptate temperaturi de —4 până la —8 grade Celsius, cele mai coborâte temperaturi fiind aşteptate să se înregistreze în nordul Moldovei.

Mâine, din punct de vedere al distribuţiei şi intensităţii precipitaţiilor, vemea se va ameliora. Cerul va fi înnorat, iar precipitaţiile se vor semnala doar în partea de sud-vest a ţării, la munte şi posibil în nord est.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste şi în regiunile sudice.

Temperaturile maxime vor fi de 1, 2 grade în regiunile extracarpatice şi pot ajunge la 8…9 grade în regiunile vestice.