Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Cutremur la malul mării: ÎPS Teodosie, trimis în judecată de procurorii DNA

Acesta este acuzat de mărturie mincinoasă. Preasfinţia Sa este trimisă în judecată, alături de alte persoane. Cine sunt acestea.
Sputnik

BUCUREŞTI, 9 mar — Sputnik, Georgiana Arsene. Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie nu are un sfârşit de săptămână prea liniştit, pentru că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea sa în judecată, în stare de libertate. În acelaşi dosar mai sunt implicate două persoane, deci ÎPS nu este singur în greaua suferinţă. Este vorba despre doi angajaţi ai Arhiepiscopiei Tomisului, iar dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa.

Direcţia Naţională Anticorupţie precizează, în cadrul unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei, motivele pentru care cele trei persoane au fost trimise în judecată.

Astfel, Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului — funcţionar public în sensul legii penale, precizează DNA — este acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare, de mărturie mincinoasă, precum şi de abuz în serviciu sub formă continuată.

Celelalte două persoane trimise în judecată sunt Poalelungi Neculai, angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, şi acesta, la rândul său, fiind tot un funcţionar public în sensul legii penale, şi Stoichin Ciprian, consilier administrativ bisericesc în cadrul aceleiaşi instituţii.

Exploziv! „DNA a avut acces la documentele notariale ale românilor"

Poalelungi Neculai este acuzat de inducere în eroare a organelor judiciare, de mărturie mincinoasă, fals intelectual, favorizarea făptuitorului, complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

Stoichin Ciprian este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată.

„În data de 03.02.2017, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie şi alte persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracţiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei. În acest context, în data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-şi crea o situaţie favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menţionată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA — Serviciul teritorial Constanţa un denunţ prin care acuza un număr de trei persoane fizice-două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului — şi două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016", se precizează în comunicat.

Mai exact, precizează sursa citată, în timpul sesizării, Petrescu Teodosie, „în mod nereal", a prezentat faptul că, fără ca el să ştie şi cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajaţi ar fi solicitat şi primit fonduri europene pentru o suprafaţă de 350 ha aparţinând instituţiei. Persoanele în cauză sunt acuzate şi de încheierea unor acte de dare în arendă, către terţe societăţi sau persoane, a unor suprafeţe de teren deţinute de Arhiepiscopia Tomisului.

Ca să susţină acuzaţiile de mai sus, ÎPS Teodosie, având şi sprijinul lui Poalelungi Neculai, a dat declaraţii şi a depus la dosarul astfel constituit mai multe documente false care ar fi susţinut vinovăţia persoanelor respective.

În ultimele luni ale anului trecut, după sesizarea DNA privind aspectele enunţate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport făcut de Stoichin Ciprian — sub coordonarea lui Poalelungi Neculai, precizează reprezentanţii DNA, arhiepiscopul Tomisului, „cu rea credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajaţi din funcţiile deţinute în cadrul Arhiepiscopiei". De asemenea, cei doi nu au mai beneficiat nici de salarii.