Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Macovei sare la gâtul lui Toader: „Actorul unei comedii proaste”

Un raport în 20 de puncte, argumentat cu texte de lege și decizii judecătorești, contracarat cu două minciuni și un potop de vorbe goale.
Sputnik

BUCUREȘTI, 23 feb — Sputnik, Daniel Nistor. Europarlamentarul Monica Macovei a făcut o declarație prin care încearcă să demonteze raportul ministrului Justiției, Tudorel Toader, pe baza căruia acesta a declanșat revocarea procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi.

Această declarație trebuie analizată, pentru că Macovei este de meserie procuror, a fost ea însăși ministru al Justiției, deci putem spune că are cea mai bună pregătire și cel mai solid background profesional dintre toți contestatarii raportului.

În opinia lui Macovei, citată de Agerpres, Toader e "viclean, actorul unei comedii proaste, apără și protejează (în același timp! — n.r.) politicienii care fac din România paradisul criminalității", iar "Laura Codruţa Kovesi, DNA şi protestatarii au ridicat România, ei au făcut cea mai bună imagine ţării şi ei sunt diplomaţii României".

Bla, bla, bla, multe vorbe goale. Dar și două observații critice. Să le luăm pe rând.

"Toader a încălcat separaţia puterilor în stat, punând Parlamentul şi Guvernul deasupra Justiţiei", a spus Macovei.

DNA, prima reacție, după declanșarea procedurii de revocare a „doamnei Kovesi”

Este fals. Ministrul Justiției a vorbit joi seară o oră și jumătate și niciun moment nu a rostit nicio frază, niciun cuvânt prin care să așeze puterile legislativă și executivă deasupra puterii judecătorești. Se va convinge oricine va asculta înregistrarea discursului.

Macovei a menţionat că Toader nu a spus "niciun cuvânt" despre activitatea managerială a lui Kovesi.

Haideți să vedem.

"Luarea de poziție privește activitatea managerială depusă de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție", a afirmat Tudorel Toader, în fața reprezentanților presei.

"Într-un singur an, 2017, au fost înregistrate trei conflicte de natură constituțională, conflicte în care DNA a fost chemată în fața instanței de contencios constituțional. În două dintre acestea, Curtea Constituțională a României (CCR) a sancționat comportamentul neconstituțional al șefului DNA", a precizat Toader.

Toader - transformat în țintă, i se cere capul - campanie declanșată!

Una dintre cele două decizii negative ale CCR cu privire la activitatea (managerială, că alta, care?) a lui Kovesi se referă la refuzul acesteia de se prezența la comisia parlamentară care a anchetat evenimentele petrecute în seară alegerilor prezidențiale din 2009. Acest fapt, a arătat Toader, a produs "un blocaj" în colaborarea dintre autoritățile publice. Iar colaborarea cu alte autorități publice face parte din activitatea managerială a șefului DNA.

Cealaltă decizie CCR vizează anchetarea, de către procurorii DNA, a modului în care Guvernul a elaborat Ordonanța de Urgență 13/2017. La acest aspect, Toader a spus clar că fost încălcat Articolul 1, aliniatul 4 din Constituția României. Care spune că "statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor — legislativă, executivă şi judecătorească — în cadrul democraţiei constituţionale".

Mai mult, ministrul Justiției a arătat că un rechizitoriu DNA costă 40.000 de lei, în timp ce un rechizitoriu DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) costă numai 6.000 de lei. Asta deși criminalitatea organizată și terorismul parcă sunt mai greu de combătut decât corupția. Iar felul cum sunt gestionați banii unei instituții publice ține de, ați ghicit, activitatea managerială.

QED.