Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

România, în zodia demenței - Occidentul, abisul imoral al iluziilor

Ne amăgim cu planuri de guvernare, dar trăim într-o țară executată public, occidental, în toate domeniiile, pusă nu doar la pământ, ci și aruncată în arena luptei fratricide, spre profitul vânzătorilor de iluzii
Sputnik

Editorial de Dragoș Dumitriu

Motto: "Europa întreagă duhneşte a moarte.
Politicienii europeni lucrează pentru moarte.
Dascălii europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor.
Imperialiştii europeni răspândesc moartea în întreaga lume.
Europa modernă este sinonimă cu moartea.
Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte."

Sfântul Nicolae Velimirovici

Nu pot să numesc altfel decât demență ceea ce se întâmplă în țară, în mai toate domeniile. După ce economia a fost ani de zile subiectul unor anchete majore ale presei, a dispărut… iar locul său a a fost luat de politică. Tot așa, anchete mari importante, pentru că în politică erau personalități. Apoi, și politica mare a dispărut, iar jurnaliști s-au reorientat către politica mondenă; locurile primei scene politice au fost ocupate de tineri și tinere, în mare parte veniți pe calea relațiilor de partid sau a pasiunilor gheboase.

Au urmat serviciile — și acum justiția. Da, expresia cea mai etatizată a moralei publice a devenit un subiect de maxim scandal! Și, stând strâmb și judecând drept, nici nu mai poți răspune la simpla întrebare — cine are dreptate? Dreptate… un fel de a spune, fiindcă nu poți vorbi de dreptate în asemenea cazuri…

În cazul de față, cel al DNA versus baronii de Prahova te întrebi — au dreptate mafioții politici care reclamă și denunță procurorii — sau, dimpotrivă, durii DNA sunt cei de partea căror trebuie să fim? Demența despre care titram stă tocmai în imposibilitatea de a da cuiva dreptate — fiindcă, de fapt, nimeni nu are! O soluție "pe scurt", ar fi cea atribuită lui Vadim, reluată și adaptată — teoria cu stadioanele, Biblia și multe, multe puști!

Exploziv! Şeful DNA Ploieşti nu neagă înregistrările!

Un clan politic recunoscut pentru acapararea unui județ, cu influențe politice, cu ingerințe prin servicii, justiție dar și în lumea interlopă face dezvăluiri despre "abuzurile DNA", despre "probe fabricate", "presiuni" etc. Clanul Cosma e susținut și de Sebastian Ghiță, un personaj a cărui rapacitate a depășit nu doar granițele județului, ci și ale țării!

Practic, în Prahova nu se mai puteau face afaceri, nu se mai putea participa la o licitație importantă fără să dai peste un "câștigător" din combinația politico-mafiotă respectivă!

De partea cealaltă, aveam de-a face cu un demers care se pretinde "justiție", dar, de ani de zile nu reușește decât să distrugă vieți, să rețină și să aresteze "preventiv", să interogheze ore peste ore, să bage oameni la pușcărie pe bază de "suspiciuni"… Iar rezultatul? Corupția e azi un pericol major, spun tot ei, după aproape 15 ani de zornăit de cătușe și interceptarea întregii populații!

Să mai readuc aminte — a câta oară?! — că în 24 de ani Ceaușescu a construit o țară? Și tot el este "nebunul", iar nemernicii care au creat sisteme mafiote, sau cei care au introdus teroarea cătușelor reprezintă… "normalitatea" și sunt susținuți, fiecare în partea lui, de "marile puteri"!

Centenarul Ceaușescu: 26 ianuarie, "Ziua datoriei față de țară"

De fapt, aici e și explicația — Occidentul, ocupantul României, dorește situația asta! Iar noi, ca proștii, le facem jocul, trăim pentru el, precum câinii puși să se lupte între ei, care trăiesc pentru a se sfășia spre îmbogățirea celor care pariază…

Săptămâna trecută am asistat la o altă demență — un grup de pseudo-români a organizat la Strasbourg o adevărată execuție a României! Ei bine, aceste personaje nu sunt la prima ispravă, ci și-au făcut o adevărată profesie din discreditarea, din execuția României.

Culmea e că personajele sunt trimise din România, pe bani imens de mulți, sfidător de mulți, pentru asta e regula acestei structuri neo-colonialiste — Uniunea Europeană. Ticăloșia antinațională e bine plătită! Absurdul și sfidarea sunt totale — românii nu au dreptul să-i recheme pe acești "europarlamentari români", să le întrerupă așa-zisul mandat, de fapt șirul de atacuri contra României!

Din fericire, plănuita execuție a României în Parlamentul European nu a avut loc! Așa cum s-a văzut din toate transmisiile, "dezbaterea" de la Strasbourg s-a caracterizat prin trei aspecte: acuzațiile au avut caracter eminamente politic, fiind lipsite de elemente precise, de susținerea prin exemplificări concrete, pe text; tot la acest prim aspect, este de menționat că acuzatorii europeni nu aveau nicio legătură cu realitățile românești, iar pseudo-europarlamentarii români (acuzatori) s-au remarcat în timp doar prin asemenea acțiuni stupide, nefondate, răuvoitoare!

Au răsturnat la Strasbourg planurile contra României - iată ce au de spus!

Al doilea aspect a fost o deșteptare a unor europarlamentari români care, lăsând la o parte diferende politice, au apărat România, mai bine zis dreptul țării noastre de a decide, prin instituțiile sale naționale și constituționale, asupra propriei legislației.

În fine, al treilea aspect… a fost ridicolul european! Ridicolul unei săli goale, pentru un spectacol jenant, care a costat probabil sume imense — doar s-a derulat la Strasbourg! — și care a demonstrat încă o dată goliciunea de fond a instituțiilor europene.

Am scris la vremea respectivă despre trei români care s-au bătut la Strasbourg și Bruxelles pentru țara lor (și pentru ideea de justiție, implicit). Era vorva de eminenta juristă Ingrid Mocanu, de deputatul Liviu Pleșoianu și de jurnalistul Răzvan Savaliuc. La această listă ar mai trebui adăugați și alți jurnaliști, juriști sau oameni politici — Victor Ciutacu, Mircea Badea, Oana Stancu, Sergiu Andon, Codrin Ștefănescu etc. — într-o ordine aleatorie, cu bunele și relele lor.

După ce Agenția Sputnik a fost singura care a scris pe larg de acțiunea celor trei, evidențiind ce au făcut acolo pentru România, un personaj care s-a aflat chiar lângă Traian Băsescu, Iulian Fota, reia articolul și îi dă o interpretare dușmănoasă, așa cum a învățat de la Băsescu, patrinul său spiritula: "O nouă victorie pentru Sputnik!". Ironic, evident, în ideea că respectivii patrioți au făcut jocul rușilor!

Atâta îl duce mintea pe Fota — dar mai grav e că, în schimb, relațiile l-au dus în fruntea Colegiului Național de Informații! Deci, unul care ar trebui să fie nu doar obiectiv, ci și patriot, îi învață pe cursanți — ca și pe cititorii săi — că a susține România demnă și independență înseamnă… a face jocul rușilor! A fi anti-european! De fapt, ce să mă mai mir, de așa ceva îl acuzau alde Fota pe însuși Corneliu Vadim Tudor!

Ipocriți din toate partidele, cereți-i iertare lui Vadim!

Tot același energumen al macovismului și euro-securismului colonial citează și comentează, la fel de ironic și insultător, inițiativa altor naționaliști recunoscuți — generalul Mircea Chelaru și Ninel Peia! Tot oamenii rușilor, în mintea acestui personaj, plătit din banii românilor!

Închei seria demenței antiromânești de "largă inspirație" occidentală cu românii insultați pentru că s-au opus difuzării unui film care lovește morala creștină și tradițională — difuzat unde? Chiar în templul românismului, Muzeul Țăranului Român!

Personajul filmului își dă doctoratul în manele și devine sodomit după ce se îndrăgostește de un țigan homosexual! Asta e, pe scurt, ideea "creației occidentală" împotriva căruia românii nu au avut dreptul să se revolte!

Noi proteste se anunță astăzi la Muzeul Țăranului Român

Românii revoltați au fost numiți "retrograzi", "fanatici medievali", "extremiști" — pentru că au protestat contra călcării moralei și tradiției românești în picioarele pegrei pseudo-spiritualității și imoralității occidentale? Pentru că au dorit ca acel templu al spiritualității străvechi să nu devină un spațiu al hulei.

Românii apărători ai tradiției și credinței au fost scoși cu jandarmii după ce au cântat Imnul național și cântece religioase! Românii patrioți sunt numiți "oamenii rușilor". Justiția e loc de încăierare între clanuri mafiote și procurori ai terorii, toate taberele fiind susținute de diplomați sau grupări politice nordatlantice. Economia de stat și afaceriștii români sunt striviți de grupări mulținaținale pentru care intervin servicii străine și puteri politcă occidentale. Politicieni pseudo-români sunt susținuți de structurile europene pentru a lovi România.

La așa ceva s-a ajuns! O singură întrebare rămâne: demență — sau ce?!

Și nu am altă încheiere decât — Dumnezeu să ne dea minte și inimă, până nu e prea târziu!


Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice