Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Chirieac dă peste cap declarațiile lui Tudose - a făcut acuzații mincinoase!

Acuzații aduse lui Carmen Dan de către Mihai Tudose sunt date peste cap de declarațiile "martorului" Bogdan Chirieac
Sputnik

BUCUREȘTI, 11 ian — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Invitat în emisiunea Alessandrei Stoicescu, jurnalistul Bogdan Chirieac a fost întrebat despre episodul discuției premierului cu chestorul Ioniță, dialog în urma căruia controversatul premier a acuzat-o pe Carmen Dan că „l-a mințit" și că, în consecință, "nu mai poate colabora cu ea".

Surprinzător, Tudose l-a nominalizat ca martor la discuția cu chestorul pe Chirieac, iar cunoscutul jurnalist a lămurit ce s-a petrecut.

Totul a plecat de la acuzația lui Chirieac că "Tudose este protectorul pedofililor", cu varianta „soft", este "protectorul protectorilor pedofililor". „Premierul Tudose m-a sunat, spunându-mi că nu are nimic cu mine, că înțelege că presa e liberă, dar că situația cu Ioniță e mai complicată, în sensul că îl sună de 2 ore și chestorul nu îi răspunde".

Și, ca un făcut, chiar în timp ce aveau această conversație, sună telefonul (altul) lui Tudose — și, ce să vezi, era chiar Ioniță. Tot ca din întâmplare, Tudose nu-l pune pe jurnalist pe ton de așteptare, așa cum era firesc, ci dimpotrivă, face în așa fel ca Bogdan Chirieac să audă întreagă cealaltă conversație!

"A pus telefonul pe speaker?", a întrebat firesc Alessandra Stoicescu. "Cred că da", a răspuns Chirieac nesigur. Jurnalistul a mărturisit că nu cunoaște nici vocea, nici măcar cum arată Ioniță, dar crede că premierul nu a mințit.

Legătura dintre poliţistul pedofil şi ministrul Dan

Bref, Chirieac a confirmat că Tudose l-a întrebat pe chestor dacă acceptă funcția de șef al IGPR iar acesta a răspuns că nu.

Dar, pe lângă gradul scăzut de credibilitate al poveștii, Chirieac a venit cu o informație nouă care, coroborată cu mărturia sa și cu declarațiile premierului, dovedește clar că Tudose a formulat acuzații mincinoase la adresa ministrului Carmen Dan.

"Am aflat, pe surse, că Ioniță acceptase funcția în fața doamnei Carmen Dan", a spus Chirieac. Pe de altă parte, atât din mărturia sa cât și din cea a premierului, rezultă clar că Tudose nu l-a întrebat nicio clipă pe Ioniță dacă a acceptat în fața ministrului Carmen Dan — deci dacă ministrul a prezentat varianta cu bunăcredință, având acordul chestorului — deci dacă a mințit sau nu.

Nu, Tudose a trecut direct la acuzația că minstrul de Interne l-a mințit — deci o acuzație mincinoasă, nebazată pe vreo probă sau declarație. Pur și simplu, Tudose a comis o calomnie urmată de insultă.

Așteptăm noi lămuriri din partea lui Tudose sau poate a chestorului Ioniță.

Până atunci, o provocare: ar putea prezenta cei implicați — Tudose, chestorul Ioniță și Bogdan Chirieac — o probă bazată pe listingurile telefonice? Pentru că, tot "pe surse", am aflat că povestea Tudose — Chirieac ar fi o făcătură gogonată. Specifică, deja.