BUCUREŞTI, 3 noi - Sputnik. Regimentul 74 Patriot "Mihai Bravu" deplasează personal şi tehnică în Poligonul de trageri sol-aer Capu Midia, pentru participarea la un exerciţiu planificat cu un an înainte, informează Ministerul Apărării Naţionale.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de MApN, este vorba de primul exerciţiu tactic cu trupe şi trageri reale F.A. PATRIOT SPARK 23.11.
Poligonul de la Capu Midia este locul unde se antrenează artileriştii şi rachetiştii antiaerieni din cadrul Armatei Române. Este singurul loc din ţară unde se pot executa trageri antiaeriene.
"Acest exerciţiu se desfăşoară în perioada 02-17 noiembrie, având ca scop validarea şi verificarea funcţionării primului sistem de rachete sol-aer Patriot intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în anul 2020, precum şi pregătirea în vederea creşterii capacităţii operaţionale", precizează sursa citată.
Personalul şi tehnica Regimentului 74 vor fi deplasate la Capu Midia începând cu 3 noiembrie.
"Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de execuţie şi este inclus în Planul cu principalele activităţi al Statului Major al Forţelor Aeriene", se mai arată în comunicatul MApN.