de Dmitri Kosîrev
De ce ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, nu a fost pur şi simplu un invitat, ci un invitat de onoare la Forumului de securitate Xiangshan din China? De ce de data aceasta au venit la forum reprezentanți ai structurilor militare din 90 de țări ale lumii (record) și toţi au dispoziţii foarte serioase?
Pentru că lumea se confruntă cu o situație de vârf în care se hotărăşte în ce direcţie va merge totul: spre o confruntarea necontrolată în continuare a multora cu mulți sau spre vechiul și familiarul cuvânt „destindere”. Și anume gazda forumului, China, este acum cea care mişcă lucrurile către acea destindere - cu SUA. Cele mai valoroase informații la subiecte strategice și cei mai importanți vorbitori sunt acolo, la Beijing.
În weekendul trecut, ministrul de externe Wang Yi a vizitat SUA, unde a vorbit literalmente cu toți cei care contează în administraţia acestei țări, nu doar cu bunicul Joe Biden. A vorbit la cel puțin două întruniri ale experților de cel mai înalt nivel și a oferit interviuri. Verdictul său general: realizările de până acum sunt insuficiente. Principii acceptabile pentru Beijing ale viitoarei relații cu cea de a doua superputere încă nu au fost găsite. Deși sunt căutate deja de un an, și în acest răstimp toţi înalţii oficiali ai administrației SUA au vizitat Beijingul și au căutat puncte de contact.
Deocamdată este evident că SUA au decis clar: nu mai pot continua la același nivel confruntarea cu concurentul strategic, începută în perioada Donald Trump, pentru că suportă înfrângere. Două războaie cu două puteri nucleare - în Ucraina și în jurul Taiwanului - sunt imposibile. Trei (ținând cont de cel care a izbucnit în Orientului Mijlociu) - cu atât mai mult. Aliații sunt îngroziți. Dar ce trebuie făcut exact nu este clar.
Formula Beijingului aici este foarte simplă. Respect reciproc, conviețuire pașnică, cooperare reciproc avantajoasă (acolo unde este posibil). Dar aceasta înseamnă pentru SUA necesitatea de a decide ceva cu sancțiuni nesfârșite împotriva Chinei, cu agitaţia militară permanentă în mările din jurul acestei țări, ca să nu mai vorbim de campaniile de ură împotriva a tot ce este chinezesc. Capitulare? Un moment de respiro?
În urma vizitei lui Wang Yi în SUA, s-a decis să se „țină cursul” către o întâlnire personală între Xi Jinping și Joe Biden la summitul APEC de luna viitoare din California. Dar asta nu este prea mult. O întâlnire similară a avut loc deja în urmă cu un an în Indonezia, iar după aceasta SUA au început să revină la pozițiile anterioare. Și mai intervine şi factorul electoral, incertitudinea cine va fi la putere la Washington peste un an și jumătate.
Prin urmare, destinderea: ori se va întâmpla, ori nu. O situație foarte asemănătoare a fost la începutul anilor 1970 și a dus la celebra Declarație de la Moscova a lui Brejnev și Nixon, din 30 mai 1972. Vom menţiona că ea se numea „Bazele relațiilor dintre URSS și SUA”, adică este vorba, ca și astăzi între RPC și SUA, despre principii. Care? Anume acestea: în era nucleară nu există alternative pentru coexistența pașnică, interesele de securitate ale ambelor țări se bazează pe principiile egalității (adică respectului) și așa mai departe. Apoi a început un proces care s-a numit absolut exact destinderea încordării - nimic mai mult. Nu prietenie, ci doar reducerea intensității confruntării la un nivel acceptabil dezvoltat în comun.
De ce s-a întâmplat acest lucru atunci? Exact din aceleași motive ca și astăzi între China și America. Statele Unite pierdeau războiul din Indochina, societatea și statul american se prăbușeau. Să ne amintim cine dobora atunci avioanele americane deasupra Vietnamului cu viitorul senator McCain la cârmă. Un război nuclear între cele două supraputeri era real și a trebuit să se decidă încotro să se meargă: spre el sau dinspre el. Asta a însemnat dezvoltarea acelorași principii: concurăm, dar pașnic, mai ales că același lucru îl doreau şi nefericiții aliați ai Washingtonului.
Deci, model și exemplu există. De ce dar merge atât de greu destinderea nr. 2 - de data aceasta între Washington și Beijing? Pentru câteva motive. URSS în perioada Brejnev era egală cu SUA în ce priveşte arsenalele nucleare, dar nu a depășit America în ceea ce priveşte comerțul internațional și nu era egală în privinţa PIB-ului. URSS avea mai puțini aliați și parteneri decât are China astăzi. Rubla nu concura cu dolarul în finanțele mondiale (apropo, astăzi yuanul este doar a cincea monedă din lume, dar viteza de extindere a sferei lui de circulație este pur și simplu incredibilă). Economiile SUA și URSS nu erau împletite într-o îmbrățișare mortală (din cele mai recente fapte: există deja 35 de rute aeriene regulate pe săptămână între China și SUA). Mai pe scurt vorbind, astăzi pentru americani totul este mai complicat și mai serios.
Și câteva observaţii în încheiere. Destinderea mondială nr. 2 pentru Rusia este avantajoasă, fără îndoială, din mai multe motive - fie şi pentru că, la fel ca prima, va îmbunătăți, ca minimum, întreaga situație mondială - o va face mai previzibilă. Mai departe, exact după aceeași schemă, va fi construită următoarea noastră destindere cu SUA - o dezvoltare îndelungată a principiilor relațiilor. Și ultima: anii 70 au trecut sub semnul unor așteptări mari şi generale de viață în cooperare și respect, dar să nu uităm că atunci America a prins la viață și a ciripit: dar oare nu este timpul să se încheie cu răgazul și să revenim la cursul obișnuit. spre dominația indivizibilă.