BUCUREȘTI, 20 oct -Sputnik. Ambasadorii țărilor NATO în Ungaria, la inițiativa ambasadorului SUA, s-au reunit joi la Budapesta.
Aceștia s-au întâlnit discuta despre întâlnirea premierului Viktor Orban cu președintele rus Vladimir Putin, care a avut loc la Beijing în data de 17 octombrie. La reuniune a fost invitat și ambasadorul Suediei, care nu a finalizat încă procesul de aderare la NATO (acordul de aderare nu a fost încă ratificat de Turcia și de Ungaria).
Întâlnirea dintre Orban și Putin a fost subiectul principal al întâlnirii, a confirmat pentru AFP ambasada americană de la Budapesta. Ambasadorul american David Pressman, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă (finanțat de Congresul american), a declarat:
„Suntem cu toții îngrijorați de faptul că premierul ungar s-a întâlnit cu președintele Putin în timp ce Rusia duce un război agresiv împotriva Ucrainei”. „Dacă avem preocupări legitime în materie de securitate, vom transmite aceste preocupări aliaților noștri și ne așteptăm ca aceștia să le ia în serios”, a continuat Pressman.
Replica guvernului nu a întârziat. „Nu este treaba ambasadorului american să determine politica externă a Ungariei”, a replicat șeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas.