Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

O inițiativă parlamentară urmărește facilitarea accesului românilor la arme

Peste 30 de parlamentari au depus un proiect de modificare a legii nr.295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, care ar facilita accesul românilor la arme de foc în scop de auto-apărare
Sputnik
BUCUREŞTI, 8 oct – Sputnik. Inițiatorii legii sunt 28 de deputați PSD, un deputat PNL și șase deputați din partea minorităților naționale.
Interesant este că printre principalii inițiatori se află Mihai Weber, aflat ani de zile în conducerea Comisiei de Control a SIE, deputatul Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, Simona Bucura-Oprescu, actualul Ministru al Muncii și absolventă a Academiei de Poliție, Eugen Bejinariu, fost președinte al Comisiei Comune a Camerei și a Senatului pentru controlul SRI, fost premier interimar (2004), fost vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare și Ordine Publică și Siguranță națională și fost ofițer al Armatei.
Printre modificările prevăzute de proiect de lege se numără și cel al posibilității emiterii unui „pașaport european” pentru armele deținute, prin care deținătorul acestui act să poată părăsi țara cu acestea.
Politică
Zelenski în vizită la București
O altă modificare este introducerea în rândul „persoanelor abilitate” de a folosi arme și a celor din exploatările de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România.
O modificare importantă ar fi aceea că legea ar permite unor largi categorii de persoane care au comis infracțiuni să posede arme de foc, ceea ce în forma actuală a legii nu este permis. Mai precis, dacă interdicția se referea la persoane invinuite sau inculpate „pentru fapte savarsite cu intentie, pentru care legea prevede o pedeapsa al carei maxim special este mai mare de 1 an”, acum ea s-ar reduce doar la categoria celor invinuiți pentru „fapte săvârșite cu violență sau cele privind regimul armelor și munițiilor”.
O altă noutate importantă ar fi aceea că în loc de maxim două arme pentru apărare și pază, cum este prevăzut acum, proiectul de lege prevede „un număr nelimitat de arme de pază și apărare”.
O modificare importantă este aceea în care deținătorul armei o poate depozita arma la domiciliu, dar și de a purta asupra sa.
Guvernul Ciolacu și-a exprimat un punct de vedere negativ asupra legii. Mai precis, Guvernul este îngrijorat că „titularul unei arme de apărare și pază poate procura 100 de cartuşe cu glonţ şi 50 de cartuşe fără proiectil, pentru fiecare armă deţinută”.
Economie
România: firmele se închid ”pe capete”
Executivul se teme că excepția privind posibilitatea montării pe armele de vânătoare a unor amortizoare va duce la reducerea gradului de siguranță publică, existând riscul ca acestea să fie folosite şi în alte scopuri decât cele pentru care vor fi achiziționat dar și la facilitarea braconajului.
Și posibilitatea ca un cetățean să-și păstreze armele și muniția în mai multe locuri, în acelaşi timp îngrijorează Guvernul, deoarece ar avea un control redus asupra acestora. Mai precis, „ar conduce la imposibilitatea organelor de poliție de a verifica existența fizică a armelor şi de a controla circulația acestora. De asemenea, această propunere ar facilita săvârşirea infracțiunilor de braconaj cinegetic sau uz de armă letală fără drept şi ar îngreuna cercetările organelor de urmărire penală, din moment ce acestea nu ar putea verifica cu celeritate dacă unul din deținătorii legali are toate armele păstrate corespunzător”.