Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ceartă între PNL şi PSD: se sparge Coaliţia de guvernare?

Liberalii amenință cu ieșirea de la guvernare și îl ceartă pe Marcel Ciolacu din cauza măsurilor fiscal-bugetare
Sputnik
BUCUREȘTI, 9 aug - Sputnik. Vicepreședintele PNL Florin Roman a declarat miercuri la RFI că liberalii nu pot rămâne în coaliția de guvernare dacă PSD nu le ascultă punctul de vedere pe măsurile fiscale și i-a reproșat premierului Marcel Ciolacu afirmația legată de depunerea mandatului.
Marcel Ciolacu a provocat tensiuni în coaliție, după ce a declarat că își depune mandatul dacă PNL nu acceptă măsurile fiscale.
Florin Roman spune că „e un gest de lașitate să dai bir cu fugiții, atunci când lucrurile nu merg foarte bine”.
„Este prima dată când un premier social-democrat se confruntă cu o astfel de situație, pentru că de obicei, stânga era obișnuită să guverneze după o guvernare de dreapta, care lua măsuri de reformare a statului. Dar nu cred că asta este soluția. Nici noi nu am plecat și nu am dat bir cu fugiții de la guvernare, deși am guvernat în perioade extrem de dificile, fie că vorbim de pandemia Covid, fie că vorbim de perioada de criză energetică, fie că vorbim de perioada declanșării conflictului din Ucraina”, a continuat vicepreședintele PNL.
Florin Roman spune că vocea liberalilor trebuie să fie ascultată în coaliție și vorbește de ieșirea de la guvernare după apeluri similare ale unor colegi, cel mai recent fiind al șefului CJ Cluj, Alin Tișe, dar și al liderului PNL Timișoara, Cosmin Tabără care se teme că PNL riscă să dispară dacă devine brelocul social-democraților.
„Noi nu putem sta într-o coaliție, atâta timp cât nu se ascultă și punctul nostru de vedere. Noi ca liberali nu putem fi de acord cu supraimpozitarea celor care deja plătesc taxe și muncesc cinstit în această țară”, a indicat Florin Roman.
Întrebat dacă PNL va ieși din coaliție în cazul în care PSD insistă cu acele măsuri cu care liberalii nu sunt de acord, Florin Roman a spus că nu crede că se va ajunge acolo: „Eu cred că domnul Ciolacu își va menține promisiunea făcută la învestirea Guvernului Ciolacu, de a nu majora impozitele și taxele și eu cred că o asemenea discuție poate fi făcută începând de anul viitor, în viitorul an fiscal. E foarte greu să vii peste noapte și să bulversezi întreg Codul Fiscal, în baza unui buget care a fost prost construit de domnul Câciu”, a declarat liberalul.
Dar preşedintele PNL Nicolae Ciucă a respins posibilitatea ca liberalii să iasă de la guvernare în cazul în care nu va exista un acord cu PSD privind măsurile fiscale şi cele de reducere a cheltuielilor bugetare.
„Ne-am străduit atât de mult timp din 2021 până astăzi să asigurăm stabilitate, să asigurăm trecerea ţării prin toate aceste momente dificile pe care le-am trăit cu toţii, ca acum, la un moment dat când este nevoie mai mult ca oricând de stabilitate politică să discutăm de astfel de chestiuni? Deci nu se pune problema”, a încercat el să liniștească apele.
„Am apărat şi vom apăra toate profesiile liberale şi mediul de afaceri a văzut foarte clar că, prin deschiderea la dialog şi prin modul în care ne-am poziţionat şi vom continua să ne poziţionăm şi aici nu e doar abordarea PNL. Cu toţii ştim că o economie funcţionează pe un mediu de afaceri dezvoltat, consolidat care trebuie să aibă o predictibilitate în tot ceea ce înseamnă plan de afaceri şi măsuri fiscale, motiv pentru care este cât se poate de simplu pentru unul ca mine care nu este un specialist în domeniu să înţeleagă că nu este deloc oportun şi astfel de soluţii nu aduc niciun beneficiu, intervenind brutal”, a mai precizat Ciucă.