BUCUREȘTI, 7 aug - Sputnik. Arhiepiscopia Tomisului a transmis prin Biroul de Presă că regretă violența discursivă a domnului Adrian Papahagi, cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, proferată în mai multe rânduri la adresa Arhiepiscopului Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
”În ceea ce privește psihoza creată în jurul „clarvăzătoarei” de la Tomis (o ficțiune născută pe marginea unei discuții cu caracter privat, înregistrate și prelucrate ilegal), Arhiepiscopia Tomisului consideră cel puțin hilar faptul că un cercetător de talia profesorului Adrian Papahagi nu a avut, îndeajuns, tăria morală și spiritul critic de a-i rezista”, mai spune Arhiepiscopia.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului a mai transmis că acelor caracterizări de natură jignitoare, precum și „speranței” că „Pr. Teodosie nu mai prinde Paștele viitor ca ierarh” (apreciată de noi ca fiind cu potențial de a crea temere persoanei vizate), exprimate de domnul Papahagi în postarea din Ajunul marii sărbători a Schimbării la Față, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie le răspunde prin iertarea creștină și speranța că, atât domnul Adrian Papahagi cât și Înaltpreasfinția sa, vor prinde multe sărbători ale Învierii Domnului, cu sănătate și putere de muncă, în slujba Bisericii și a națiunii.