Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Poliția din Franța intră în concediu medical

Polițiștii și jandarmii francezi sunt nemulțumiți de faptul că guvernul nu îi susține și îi transformă în ”țapi ispășitori” pentru instabilitatea din Franța.
Sputnik
BUCUREȘTI, 6 aug -Sputnik. Protestul lor nu poate fi o grevă oficială așa că au ales o cale inedita: concedii medicale. Astfel mii de polițiști și jandarmi din Franța au decis să se ”îmbolnăvească” pentru a arăta că sistemul de securitate internă al Franței este bolnav.
Direcţia Generală a Poliţiei şi prefectul poliţiei din Paris au trimis note interne în care avertizează că nu toate aceste concedii vor fi acceptate, în timp ce guvernul de la Paris vede în valul de concedii medicale în rândul poliţiştilor o grevă mascată.
Aceste concedii medicale s-au înmulţit mai ales în rândul poliţiştilor din Paris şi Marsilia, oraşe unde sunt în prezent arestaţi doi poliţişti, printre care şi cel care l-a împuşcat mortal pe Nahel, un adolescent francez de origine algeriană în vârstă de 17 ani, cu un cazier încărcat şi care, conducând fără permis, a încercat pe 27 iunie să se sustragă unui control rutier în regiunea pariziană. Acest caz a declanşat revolte cu acte de vandalism în oraşele franceze, mai ales în cele cu o puternică prezenţă a tinerilor nord-africani.
Cererile de concediu medical în rândul agenţilor s-au înmulţit mai ales după ce un tribunal a respins joi eliberarea condiţionată a poliţiştilor arestaţi în urma incidentului de la Marsilia. Potrivit departamentului Bouches du Rhone, în care se află acest oraş, din cei puţin mai mult de trei mii de poliţişti din această zonă, peste o mie nu au mai venit la lucru săptămâna aceasta.