Sputnik, 29 iul – București. România vrea ca, în curând, să extindă una dintre rutele cheie de tranzit pentru cerealele ucrainene. Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a motivat acest plan prin aceea că ”escaladarea securității Rusiei în Marea Neagră”.
Demnitarul român a făcut această afirmație, care vizează România, nu în presa din România, ci pentru Bloomberg, ceea ce poate semnifica faptul că românii vor fi puși în fața faptului împlinit, pe de o parte, și pe de alta, că Odobescu nu dă doi bani pe compatrioții săi.
Suntem în contact strâns cu Ucraina pentru a determina cele mai bune opțiuni pentru creșterea și accelerarea acestui tranzit. Situația de securitate este, desigur, dificilă, dar suntem pregătiți să continuăm să ajutăm Ucraina, a spus Odobescu.
Ministrul român de Externe a declarat că România a facilitat deja tranzitul a peste 20 de milioane de tone de cereale din Ucraina, aproximativ jumătate din totalul de 41 de milioane de tone expediate prin așa-numitele "culoare de solidaritate".
”Acum, România ar putea deschide noi puncte de trecere cu vecinul său, să mărească personalul la punctele de trecere existente și să aducă piloți pensionari și militari pentru a accelera tranzitul navelor prin canalele Dunării”, a declarat ministrul de externe, Luminița Odobescu.