Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Zelenski își acuză aliații pe tema exportului de cereale

Zelenski amenință statele din estul Europei care nu vor cereale ucrainene: ”Este inacceptabil!”. De asemenea, șeful regimului de la Kiev își manifestă încrederea că Bruxellesul îi va ține partea.
Sputnik
BUCUREȘTI, 25 iul -Sputnik. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis luni Uniunii Europene că nu este de acord sub nicio formă cu prelungirea restricţiilor asupra exporturilor de cereale din ţara să către statele UE din vecinătatea Ucrainei.
„Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor pe cale terestră după 15 septembrie, când expiră restricţiile relevante, este inacceptabilă în orice formă”, a indicat Zelenski, într-un mesaj pe Telegram.
„Credem într-o înţelegere cu Comisia Europeană, dar suntem pregătiţi pentru orice scenariu”, a adăugat preşedintele ucrainean, menţionând de asemenea că Ucraina se află în contact cu toate părţile pentru a găsi o soluţie care să mulţumească pe toată lumea.
Reacţia sa survine după ce miniştrii agriculturii din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au cerut săptămâna trecută Comisiei Europene prelungirea cel puţin până la finalul acestui an a restricţiilor la import pentru patru produse agricole ucrainene, la care să se adauge o listă mai largă de produse provenite din Ucraina.
Polonia a anunțat că va menține restricțiile indifferent de decizia Comisiei Europene.