Ieri, secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, a constatat că desfășurarea contraofensivei FAU nu este deloc favorabilă pentru Kiev și Occident, aceasta, potrivit lui, „merge foarte greu”, întrucât „rușii au creat o apărare puternică”. Totuși, el și-a exprimat optimismul în legătură cu perspectivele Ucrainei pe front, recunoscând în același timp că „asta nu se va termina în următoarele o săptămână sau două”. În opinia lui, Washingtonul contează „pe câteva luni”.
Aici apare o întrebare firească: ce se va întâmpla și la ce să ne așteptăm dacă (sau mai bine zis, când) speranțele americanilor în succesul FAU se vor prăbuși definitiv? Întrebarea este cu atât mai actuală, cu cât Blinken nu este nici pe departe primul care vorbește despre „câteva luni”. La recentul summit NATO de la Vilnius s-au făcut auzite de la diverși oameni declarații pe alocuri voalate, iar pe alocuri directe, că Kievul are la dispoziție maximum această toamnă pentru a demonstra cel puțin niște rezultate și vreun folos din investițiile occidentale făcute în el.
Un răspuns destul de popular la această întrebare este opinia că, chiar dacă contraofensiva FAU se va prăbuși definitiv, acest lucru nu va influența fundamental poziția Occidentului, care a făcut în Ucraina principala sa miză în războiul împotriva Rusiei. Însă adepții acestui punct de vedere, apreciind exact principala carte antirusească a NATO, se înșală în alt aspect, mult mai important.
Acest lucru poate părea jignitor, dar Rusia nu este în niciun caz principalul obiectiv al eforturilor geopolitice pentru SUA. Acest obiectiv este China – ceea ce este scris direct în toate strategiile de politică externă și militar-politice ale Washingtonului. Iar acesta nu este un truc sau un fel de perdea de fum, ci o realitate beton cu care sunt nevoiți să aibă de a face americanii.
La baza geopoliticii se află întotdeauna pe economia, lupta pentru piețe, resurse, leadership-ul tehnologic și așa mai departe. China, care a devenit prima (sau a doua - în funcție de metoda de calcul) economie din lume, s-a transformat în principala provocare pentru Statele Unite, care nu au pur și simplu altă variantă pentru propria salvare decât sugrumarea și înecarea concurentului periculos.
Altceva este că strategii americani au raționat absolut corect: atâta timp cât Moscova acoperă spatele Chinei, ceea ce o va ajuta activ în confruntarea cu Occidentul, șansele de a o scoate la capăt cu Beijingul nu sunt prea mari. Anume de aceea prima lovitură a fost aplicată asupra noastră.
Ideea a fost genială prin simplitatea și frumusețea ei: la aproape orice rezultat, Rusia s-ar fi împotmoli așa ori altfel în Ucraina. Iar astfel de rezultate pentru țara noastră au fost calculate cel puțin o duzină - de la unul catastrofal (cu înfrângerea militară și prăbușirea statalității) până la unul aparent triumfător (cu luarea sub control a întregului teritoriu al Ucrainei - cu necesitatea de a o hrăni, ceea ce, desigur, s-ar fi transformat într-o povară grea pentru economie). În orice caz, Rusia ar fi fost nevoită să se concentreze pe soluționarea problemelor interne; ea pur și simplu nu ar mai fi avut puteri și resurse pentru o politică externă activă. Iar lipsa de acoperire ar face China mult mai vulnerabilă într-o confruntare directă cu SUA și aliații lor.
Însă Moscova a reușit să treacă între Scila şi Caribda și să impună un astfel de format conflictului, încât acum este greu de înţeles cine s-a împotmolit mai tare în Ucraina - Rusia sau Occident. Evident, poți să discuți care sunt șansele țării noastre de a rezista împotriva NATO într-un război lung de uzură. Iată doar că pentru alianță, sau mai bine zis pentru SUA, expiră cel mai important „ingredient” al unui astfel de conflict – timpul. Aceste se termină pentru ei, și chiar foarte repede.
Acum nu mai sunt anii nouăzeci și nici măcar două mii. Americanii nu își mai pot permite să acționeze în format de decenii și nici chiar ani. Timpul se calculează în luni. Procesele de dezintegrare a hegemoniei lor și edificarea unor structuri internaționale alternative necontrolate de SUA s-au accelerat critic. Degradarea economiei occidentale și a influenței politice se desfășoară atât de accelerat încât este vizibilă cu ochiul liber. China se pregătește cu viteză maximă de inevitabila – pentru că la asta duce însăși logica procesului istoric– ciocnire cu Occidentul și folosește fiecare oră de întârziere pentru „îmbunătățirea abilităților”.
Astfel, fiecare lună, săptămână, și chiar zi de concentrare militar-politică pe direcția secundară - din punct de vedere strategic - ucraineană înrăutățește pentru SUA perspectivele pe frontul principal pentru ei, cel chinez. Acum americanii încearcă cu disperare să câștige timpul prețios pentru ei - nu întâmplător vizitatorii de rang înalt au pornit în șir la Beijing (ultimul din acest șir a fost Henry Kissinger la sfârșitul săptămânii trecute).
însă acest lucru nu poate schimba nimic în mod cardinal - în curând Statele Unite vor trebui să ia decizia privind retragerea din proiectul ucrainean. De resurse pentru participarea la două conflicte de amploare ei nu dispun, iar să lase pur și simplu China în pace nu își pot permite, deoarece prin asta se vor condamna garantat la un colaps geopolitic.
Fără îndoială, americanii vor încerca să plece din Ucraina în așa fel încât să-i asigure Rusiei un maximum posibil de probleme. Dar concentrarea pe teatrului asiatic de operațiuni este vitală pentru ei. Pentru asta le-au mai rămas doar câteva luni.