Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Marș LGBT la Iași

Marș de tip ”pride” al homosexualilor și transexualilor din Iași: aceștia au ales ca zi pentru festivitatea lor duminica, deși experiența de anul trecut a arătat că această opțiune jignește sensibilitățile credincioșilor prezenți la biserici.
Sputnik
BUCUREȘTI, 11 iunie -Sputnik. După ce Bucureștiul a fost „cumințit” focusul propagandei lgbtq+ din România, pare să fi devenit Iașiul, capitala istorică și culturală, a uneia din cele mai religioase și tradiționaliste zone din România: Moldova.
„Ne aflăm la a treia ediţie a marşului Iaşi Pride, eveniment care va contribui pe termen lung la dezvoltarea Iaşiului ca oraş european, un oraş în care este recunoscută diversitatea şi sunt respectate drepturile omului”, au precizat organizatorii.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor a reacţionat sâmbătă, precizând într-un comunicat de presă că este vorba despre ”un nou marş al celor ce promovează atitudini împotriva firescului şi o ideologie dezumanizantă”.
”Pentru creştini, astfel de provocări, precum şi altele care atentează la bunul-simţ, constituie prilej de revigorare a unei întreite atitudini: de pocăinţă, de rugăciune şi de mărturisire. De pocăinţă, pentru că propriile păcate contribuie şi ele la înmulţirea răutăţii şi a fărădelegii în lume. De rugăciune, pentru că fiecare om, mai ales cel robit de păcat, are nevoie de ajutorul celor care caută adevărata libertate, cea în Dumnezeu. De mărturisire, pentru că e prilej de a rosti public adevăruri de neschimbat, de a condamna ideologii ce se vor a fi impuse prin presiuni şi mediatizare excesivă, prin instigare la ură faţă de tot ceea ce este realitate naturală, biologică. Dumnezeu a creat omul ca bărbat şi femeie. Acesta este punctul de pornire pentru orice discuţie privind căsătoria şi rolul ei în societate. Nu există „alternative” la această realitate, ci doar opţiuni personale pentru care fiecare individ este responsabil şi suportă consecinţele”, au afirmat reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşului.