BUCUREŞTI, 27 mai – Sputnik.Dialogul este necesar, astfel că președintele rus Vladimir Putin este pregătit să discute cu cancelarul german Olaf Scholz pentru protejarea intereselor naționale ale Rusiei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Președintele Putin rămâne deschis dialogului, în timp ce, desigur, susţine principalul obiectiv al protejării intereselor țării noastre”, a subliniat Peskov, citat de Sputnik Internaţional.
Totuşi, Kremlinul nu are informații că Germania ar fi inițiat desfăşurarea unei noi conversaţii telefonice cu președintele rus, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Anterior, cancelarul german Olaf Scholz a declarat presei germane că „a trecut ceva timp de la ultima mea conversație telefonică [cu președintele rus]. Dar intenționez să vorbesc din nou cu Putin în timp util”.
Ultima dată când cei doi preşedinţi au organizat negocieri bilaterale a fost pe 2 decembrie 2022. Putin și Scholz au discutat despre diferite aspecte ale situației legate de conflictul din Ucraina, în timpul conversației lor telefonice, iar președintele rus a explicat în detaliu abordarea Rusiei cu privire la operațiunea sa militară, lansată în Ucraina în februarie anul trecut. Discuțiile telefonice au avut loc la inițiativa părții germane.
În septembrie 2022, Scholz a afirmat că negocierile cu Putin au avut întotdeauna un ton amiabil, în ciuda opiniilor accentuat diferite ale celor doi lideri. De asemenea, liderul german a subliniat importanța menținerii dialogului cu Rusia, menţionând unele dintre subiectele abordate în discuții.