Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Bulgaria bate România la turism

În timp ce România are tot mai puțini turiști străini, iar românii se îndreaptă în vacanțe spre destinații din străinătate, Bulgaria se așteaptă la unul dintre cei mai buni ani din punct de vedere al turismului.
Sputnik
BUCUREŞTI, 20 mai - Sputnik, Marius Holdean. Ministrul adjunct al turismului din Bulgaria, Irena Gheorghieva, a prezentat previziunile pentru sezonul estival 2023, în care sunt aşteptaţi circa 4,6 milioane de turişti. Alte câteva milioane sunt așteptate la iarnă.
Acest număr va reprezenta cel puţin cu 5% mai mult decât în sezonul de vară din anul 2019, înainte de pandemia de coronavirus. Prognozele au fost prezentate în cadrul forumului "BG Turism - Vara 2023". Gheorghieva a evidenţiat realizările din ultimul an, adăugând că sezonul de iarnă 2022-2023 a fost cel mai reuşit până în prezent - peste 1,9 milioane de turişti, ceea ce reprezintă o creştere de 25% faţă de sezonul turistic de iarnă 2020-2021 şi de 23% comparativ cu sezonul de iarnă dinaintea pandemiei (decembrie 2019 - martie 2020).
Ministrul adjunct al turismului a subliniat că aşteptările pentru sezonul estival se bazează pe rezervările din timp pe principalele pieţe pentru Bulgaria, zboruri programate la Varna şi Burgas, precum şi informaţii de la târguri şi întâlniri. Bulgaria va dispune de mai multe plaje, mai curate în noul sezon estival, încă trei plaje primind certificarea Blue Flag (Steag Albastru).
În total, 21 de plaje şi un port de yahturi au obţinut eticheta Blue Flag, un indicator al calităţii produsului turistic şi atractivităţii destinaţiei. Irena Gjeorghieva a adăugat că Bulgaria a primit recunoaşterea Organizaţiei Mondiale a Turismului, ocupând locul şase referitor la ritmul de recuperare după pandemia de COVID-19 în privinţa numărului de vizite turistice.
În mai, au fost aproximativ 800.000 de turişti străini, iar numărul lor ar urma să ajungă la un milion.
"Dacă încheiem anul cu aproximativ 13 milioane de vizitatori străini în total, vom depăşi nivelul din 2019, când au fost 12,5 milioane. În iarnă, au fost mulţi turişti mulţumiţi, nu doar pe segmentul sporturilor de iarnă şi spa, ci şi turismul cultural în zonele istorice urbane, şi alte tipuri - vizitarea prietenilor şi a rudelor. Avem un excedent în domeniul cazării şi continuăm lucrările de construcţii", a declarat Draganov.
Internaţional
Bulgaria- furnizor de muniție către regimul de la Kiev