BUCUREŞTI, 6 apr – Sputnik. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a discutat cu omologul său din Sierra Leone, David Francisc, despre extinderea cooperării în diferite domenii, în timpul unui apel telefonic, a anunţat marți Ministerul de Externe al Rusiei.
„Miniștrii de Externe au discutat despre chestiuni actuale privind relațiile bilaterale, inclusiv despre perspectivele legate de intensificarea legăturilor comerciale și de investiții. Diplomații au convenit adoptarea de măsuri suplimentare pentru extinderea cooperării în geologie, energie, agricultură și educație”, se arată în declarația ministerială, citată de Sputnik News.
Dialogul despre cel de-al doilea summit „Rusia-Africa” a confirmat că viitorul forum va oferi un impuls puternic pentru cooperarea dintre Rusia și Africa, a adăugat ministerul.
„În timpul schimbului de opinii cu privire la problemele globale ale lumii și politicile regionale, a fost remarcată o dispoziție generală pentru formarea unei ordini mondiale mai juste, bazată pe respectarea principiilor dreptului internațional și a Cartei Națiunilor Unite”, se arată în declarație.
Rusia și-a confirmat poziția în favoarea extinderii reprezentării țărilor în curs de dezvoltare, inclusiv a celor africane, în cadrul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. S-a convenit sporirea cooperării, având în vedere președinția Freetown asupra Comitetului celor zece din Uniunea Africană cu privire la problema reformei UNSC, în special, a menționat Ministerul.
Mai mult, Lavrov a prezentat poziția Rusiei asupra situației actuale și a încercărilor țărilor occidentale de a reduce toate problemele create de acestea la conflictul din Ucraina. De asemenea, el a confirmat angajamentul Rusiei de a asigura securitate alimentară pentru țările africane aflate în nevoie.
„Miniștrii au convenit să contribuie la dezvoltarea dialogului în susţinerea intereselor și poziției Sudului global în procesul de creare a unei ordini mondiale multipolare mai democratice, mai corecte”, s-a mai menţionat în declarație.
Primul summit „Rusia-Africa” a avut loc în perioada 23-24 octombrie 2019 în Rusia. Au participat reprezentanți ai tuturor celor 54 de țări africane. Al doilea Forum economic și umanitar din cadrul Summit-ului Africa-Rusia, găzduit de Rusia, va avea loc în perioada 26-29 iulie 2023.