BUCUREȘTI, 6 apr -Sputnik. După ani de dezbatere publică, care a dus la implicarea mai multor instituții ale statului și a societății civile, problema numelui liceului a fost tranșată de o ședință a consiliului de administrație s liceului convocată în secret.
Mircea Vulcănescu, un mare intelectual român, reprezentant de seamă al generației interbelice românești, a fost demnitar al statului român în timpul regimului Antonescu și condamnat pentru complicitate la crime de război și împotriva umanității după 23 august 1944.
Memoria sa publică a provocat însă mai multe controverse, încercările de promovare a imaginii sale fiind contestate de organizațiile ce studiază și se ocupă de memoria Holocaustului.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD), a anunțat „cu bucurie” că s-a schimbat numele liceului Mircea Vulcănescu, în liceul economic nr.1.
„Anunț cu bucurie că, astăzi, Consiliul de Administrație a luat decizia să schimbe numele instituției de învățământ din Liceul Tehnologic "Mircea Vulcănescu" în "Liceul Economic nr. 1". Decizia a fost luată în unanimitate”, a declarat pentru Edupedu.ro primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță.
Edilul a precizat că decizia luată în C.A. nu schimbă modul de funcționare a liceului, „tot liceu economic era, acum nu a făcut altceva decât sa enunțe profilul”.
Într-o propunere inițială, numele liceului ar fi trebuit să fie înlocuit cu cel al lui Traian Popovici, primarul Cernăuțiului de după 1941, care s-a implicat în salvarea evreilor din orașul bucovinean.