BUCUREȘTI, 5 apr -Sputnik. Premierul polonez Mateusz Morawiecki va face joi, 6 aprilie, o vizită oficială în Republica Moldova unde are programate întrevederi cu omologul său de la Chișinău, Dorin Recean și cu președintele Republicii, Maia Sandu.
Un anunț în acest sens a făcut consilierul pe comunicare al Guvernului, Daniel Vodă, după ședința executivului de la Chișinău.
Potrivit acestuia, în cadrul discuțiilor va fi discutată agenda parcursului spre UE al Republicii Moldova, precum și abordat progresul în relațiile bilaterale moldo-poloneze, cu accent pe dinamizarea legăturilor comercial-economice între cele două țări.
Miercuri, 5 aprilie, la Chișinău va fi organizat și un forum de afaceri moldo-polonez. Mateusz Morawiecki a făcut o vizită și la București în urmă cu o săptămână.