Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ce spune Ungaria despre gazul românesc

Ministrul maghiar de externe a spus că Ungaria e interesată ca în România să se ia cât mai curând o decizie în vederea exploatării gazelor naturale din Marea Neagră şi astfel să ajungă în Ungaria
Sputnik
BUCUREȘTI, 5 apr – Sputnik. În viitor, România ar putea deveni nu doar o rută de tranzit, ci şi o ţară furnizoare de gaze naturale pentru Ungaria, totodată Ungaria este interesată de o decizie privind exploatarea cât mai curând posibil a zăcămintelor din Marea Neagră, a declarat, marţi, la Bucureşti, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.
Potrivit comunicatului MAE ungar, ministrul a subliniat că în perioada următoare va fi necesară o bună cooperare între cele două state pentru a asigura aprovizionarea Ungariei cu gaze naturale, iar buna cooperare este deja asigurată.
Pentru atragerea resurselor azere va fi necesar ca România să fie ţară de tranzit, a explicat Szijjártó. Baza pentru importul anual planificat de două miliarde de metri cubi de gaze naturale este asigurată, deoarece capacitatea interconexiunii româno-ungare a fost extinsă la 2,5 miliarde de metri cubi, a subliniat politicianul.
Pe de altă parte, Bucureştiul a luat decizia de a conecta viitoarele situri de extracţie din Marea Neagră la centrul lor de distribuţie şi de acolo există deja o conductă spre ţara noastră, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.
“În viitor, pentru noi, România va fi nu doar o ţară de tranzit în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze, ci şi o ţară sursă. Aşadar, suntem interesaţi ca în România să se ia cât mai curând o decizie în vederea exploatării gazelor naturale din Marea Neagră şi astfel să ajungă în Ungaria”, a declarat ministrul ungar.