BUCUREȘTI, 2 apr -Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi luni, 3 aprilie 2023, la Palatul Cotroceni, pe Cancelarul Federal al Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România. De asemenea, Președintele României va găzdui o reuniune trilaterală la care va participa împreună cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Cancelarul Olaf Scholz, a transmis Cotroceniul.
Discuțiile Președintelui Klaus Iohannis cu Cancelarul Olaf Scholz se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea, în continuare, a cooperării româno-germane în toate domeniile de interes comun. Va fi accentuat interesul ambelor părți pentru dinamizarea schimburilor economice și a investițiilor, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al țării noastre și al doilea investitor în economia românească, dar și a cooperării sectoriale. Totodată, se va urmări asigurarea unei coordonări strânse în cadrul UE și NATO.
În planul afacerilor europene, cei doi lideri vor avea un schimb de opinii privind temele de actualitate, cu o atenție specială acordată procesului de aderare a României la spațiul Schengen, măsurile pentru sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova, asigurarea competitivității economiei europene, securitatea energetică, schimbările climatice și tranziția verde, mai spune Cotroceniul.
Reuniunea trilaterală pe care o va găzdui apoi președintele Iohannis, odată cu venirea și a Maiei Sandu la București, va avea ca obiectiv consolidarea sprijinului în toate domeniile pentru asigurarea rezilienței, a stabilității și a securității Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
De asemenea, se va sublinia „sprijinul ferm și neabătut” al României și Germaniei față de regimul de la Chișinău, controlat de Maia Sandu.