BUCUREȘTI, 2 apr -Sputnik. În fiecare primă duminică din luna aprilie, se serbează ziua NATO, alianța militară pretins defensivă. Iar România, stat mândru de apartenența sa la alianța militară, a ținut să sublinieze momentul.
Președintele Iohannis a transmis că România va promova consolidarea relaţiei transatlantice şi a parteneriatului strategic dintre NATO şi UE, într-un mesaj cu ocazia împlinirii a 74 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice şi a Zilei NATO în România.
Primul-ministru Nicolae Ciucă a ținut să aducă un omagiu militarilor români căzuți în operațiunile militare NATO și și-a adus aminte în mesaj de experiența sa ca militar în Irak (perioadă în care se presupune că și-a scris și teza de doctorat) și în Afganistan.
Sediul central al MAE va fi iluminat în albastru, duminică, între orele 20,00 şi 21,00, pentru a marca astfel Ziua NATO, informează Ministerul Afacerilor Externe, relatează Agerpres. Cum sediul instituției nu are vizibilitate ridicată dinspre stradă, desigur că emoționantul moment va impresiona pe paznicii ministerului.