BUCUREŞTI, 20 mar -Sputnik. Cetăţenii ruşi au înregistrat peste 1.300 de firme în Turcia pe parcursul anului 2022, o creştere de 670% comparativ cu situaţia din 2021, potrivit unui raport realizat de centrul de reflexie The Economic Policy Research Foundation of Turkey, transmite Bloomberg.
Explozia numărului de noi companii cu parteneri ruşi scoate în evidenţă atractivitatea Turciei ca destinaţie pentru banii ruseşti după izbucnirea războiului din Ucraina. Pe locul al doilea sunt firmele cu parteneri iranieni.
Evoluţia este similară cu cea înregistrată pe piaţa imobiliară din Turcia, unde ruşii au reprezentat aproape un sfert din totalul cumpărătorilor de proprietăţi imobiliare în 2022.
Evoluţia este similară cu cea înregistrată pe piaţa imobiliară din Turcia, unde ruşii au reprezentat aproape un sfert din totalul cumpărătorilor de proprietăţi imobiliare în 2022.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, nu s-a alăturat sancţiunilor Occidentului colectiv impuse Rusiei după declanşarea operaţiunii militare speciale, ceea ce a făcut din Turcia o destinaţie atractivă pentru investitorii ruşi care caută să se refugieze din calea sancţiunilor.
SUA şi Uniunea Europeană au criticat legăturile crescute între Rusia şi Turcia, apreciind că majorarea exporturilor din Turcia spre Rusia permite Moscovei să ocolească sancţiunile occidentale. Ca urmare a presiunilor crescute venite din partea aliaţilor occidentali, Turcia s-a retras din sistemul rusesc de plăţi Mir şi a pus punct tranzitului bunurilor vizate de sancţiuni spre Rusia.