Analize și opinii
Materiale de analiză și opinii

SUA au început reîmpărțirea lumii. Cine va fi prima victimă

Joe Biden
Furnizarea submarinelor nucleare către Australia ar putea duce la proliferarea armelor nucleare, ceea ce va declanșa cursa înarmărilor și va afecta pacea și stabilitatea în regiunea indo-pacifică.
Sputnik
Americanii și aliații lor încearcă să stăvilească influența crescândă a Chinei, amenințând cu un război major. De exemplu, Australia va primi în curând submarine nucleare - prin încălcarea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare. Pentru ce se pregătește acum Beijingul - în materialul lui Mihail Katkov pentru RIA Novosti.

Acordul nuclear

Principalul subiect al negocierilor între liderii SUA, Australiei și Marii Britanii la baza navală Point Loma din San Diego (California) a fost dezvoltarea de mai departe a alianței tripartite AUKUS. Aceasta a fost fondată în urmă cu un an și jumătate pentru a „menține stabilitatea în regiunea indo-pacifică”.
În primul rând, s-a vorbit despre reînarmarea Australiei, care va primi tehnologia de construcție a submarinelor nucleare, rachetelor Tomahawk pentru distrugătoarele de tip Hobart, muniției JASSM și LRASM pentru avioanele de luptă F-18 și F-35, precum și sistemelor de rachete cu bazare la sol cu ​​un raza de acțiune de peste 400 de kilometri. La rândul său, Canberra a promis că va aloca bani pentru dezvoltarea în comun a armelor hipersonice și de precizie.
EDITORIALIST
Zborurile MQ-9 Reaper la țărmurile Crimeii sunt interzise și Pentagonul a înțeles asta
Militarii australieni vor fi instruiți la bazele aliaților. Submarinele americane și britanice vor începe să intre mai des în porturile australiene. Din 2027, Washingtonul și Londra vor lansa o rotație regulată a submarinelor în porturile australiene pentru a accelera pregătirea specialiștilor locali.
La începutul anilor 2030, americanii vor transmite Canberrei cel puțin trei nave cu propulsie nucleară Virginia. Australienii vor avea submarine de producție proprie la începutul anilor 2040. În următorii 32 de ani, vor cheltuiți 245 de miliarde de dolari pentru construcția flotei nucleare. Deocamdată, doar Rusia, Marea Britanie, India, China, SUA și Franța dispun de submarine nucleare.

Dragonul de apă

Formal, AUKUS nu este îndreptat împotriva vreunei țări. Însă prim-ministrul britanic Rishi Sunak a anunțat că în ultimele 18 luni numărul provocărilor pentru țara sa a crescut. Printre acestea - operațiunea specială a Rusiei în Ucraina, creșterea puterii Chinei și comportamentul „destabilizator” al Iranului și Coreei de Nord. Având în vedere că blocul militar acționează în regiunea indo-pacifică, cel mai mult ar trebui să se îngrijoreze Beijingul.
De exemplu, această opinie este împărtășită de The Sydney Morning Herald, care a comunicat la încheierea summitului că Washingtonul și Londra vor consolida capacitatea de apărare a Australiei în fața amenințării venite din partea Chinei. În același timp, președintele SUA, Joe Biden, a declarat că pe el nu-l îngrijorează atitudinea negativă a Chinei față de AUKUS. El a promis că îi va telefona lui Xi Jinping cu ocazia realegerii sale pentru al treilea mandat, însă deocamdată nu există semne că Beijingul ar fi gata pentru dialog pe fundalul escaladării confruntării. Astfel, potrivit șefului serviciului de presă al Departamentului de Stat, Ned Price, ministrul Apărării Lloyd Austin a încercat de câteva ori să ia legătura cu omologul său chinez, dar acela nu a răspuns. Este de remarcat că noul șef al departamentului de apărare al RPC, Li Shangfu, se află din 2018 sub sancțiunile SUA pentru achiziționarea avioanelor rusești Su-35 și sistemelor de rachete antiaeriene S-400.
Între timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Wang Wenbin a declarat că SUA, Marea Britanie și Australia ignoră îngrijorarea comunității internaționale și se mișcă tot mai departe pe calea „greșelilor și pericolelor”. În particular, Beijingul consideră că furnizarea submarinelor nucleare către Australia ar putea duce la proliferarea armelor nucleare, ceea ce va declanșa cursa înarmărilor, de asemenea, va afecta pacea și stabilitatea în regiune.
Internaţional
Xi Jinping merge în Rusia pentru trei zile, e prima sa vizită oficială după realegere
Este simbolic faptul că o opinie similară împărtășește și fostul prim-ministru al Australiei din partea Partidului Laburist Paul Keating. Potrivit acestuia, crearea unei flote nucleare este cea mai proastă decizie a Canberrei: în locul acesteia ar putea fi cumpărate până la 50 de submarine obișnuite. De altfel, fostul șef al guvernului este în general împotriva AUKUS. El este sigur că principala vină a Chinei constă doar în crearea unei economii comparabile cu cea americană. Iar SUA încearcă să paralizeze Beijingul și folosesc pentru asta Australia, care a devenit un instrument în mâini străine.

Lumea nouă

Între timp, membrii AUKUS neagă încălcarea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, indicând asupra punctului 14 al acordului de garanții cuprinzătoare dintre AIEA și partea australiană. Datorită acestuia, centralele maritime pot fi scutite de verificări. Dar situația a creat un precedent de care vor dori cu siguranță să se folosească alte țări pentru a ascunde de controlul internațional uraniul sau plutoniul îmbogățit.
Pentru a minimiza riscurile, AIEA a obținut acordul Australiei de a-și instrui operatorii de submarin în SUA și Marea Britanie. În afară de aceasta, nu va îmbogăți combustibilul nuclear uzat.
"China a declarat încă acum un an și jumătate că transmiterea submarinelor nucleare către Australia încălcă Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, și acesta nu este pentru nimeni un secret. Însă Statelor Unite nu le pasă ce crede comunitatea internațională, principalul este să-și atingă scopurile. De AUKUS este nevoie pentru a stăvili dezvoltarea Chinei. Washingtonul sporește presiunea militară asupra Beijingului", afirmă șeful adjunct al Centrului pentru studiul economic și social al Chinei, Pavel Kamenov.
În opinia sa, chinezii răspund la activismul american prin dezvoltarea Forțelor Militare Maritime, inclusiv a componentelor nucleare. „În esență, Beijingul a intrat deja în cursa înarmărilor”, menționează expertul.
Profesorul RUDN Andrei Vinogradov este sigur că SUA nu vor să lupte cu China, ci creează instituțiile care sunt necesare în tranziția către lumea multipolară. „Ele nu pot fi numite în deplină măsură de confruntare, dar acestea vor contracara influența chineză în regiunea indo-pacifiă”, explică sinologul.
Rusia
Narîșkin: Rusia știe ce scopuri urmăresc americanii în Marea Neagrăb
În același timp, Vinogradov consideră că China nu are prea multe variante de răspuns. Cursa înarmărilor este mai favorabilă pentru americani decât pentru chinezi, care trebuie să soluționeze problema modernizării economiei. "Beijingul nu vrea să repete experiența Uniunii Sovietice, dar Statele Unite îl pun într-o situație dezavantajoasă. China ar putea să contrapună alianței AUKUS dacă nu propria alianță, atunci măcar cooperarea militar-politică cu jucători puternici. Ar putea să se înțeleagă cu Moscova, dar în situația actuală există riscul că aceasta va dăuna”, precizează expertul.
Așa ori altfel, SUA și aliații lor vor continua să-i încercuiască pe chinezi cu blocuri militare. Iar aceștia vor fi nevoiți să urmeze cursul de politică externă pe care îl promovează de la începutul anilor 1980: să reprezinte interesele țărilor în curs de dezvoltare și să pledeze pentru soluționarea pașnică a conflictelor. Deocamdată, Beijingul nu are alte variante, conchide Vinogradov.