BUCUREȘTI, 15 mar -Sputnik. Cei doi președinți ai României și Bulgariei, Iohannis și Rumen Radev, vor semna o Declarație comună pentru Parteneriatul Strategic, cu prilejul vizitei de o zi a liderului român la Sofia.
Declarația de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice și a cooperării transfrontaliere, îmbunătățirea conectivității și a infrastructurii dintre cele două țări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securității energetice, promovarea energiei verzi. De asemenea, Declarația se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum și la colaborarea întărită în domeniile apărării și securității pentru a asigura susținerea în continuare a Ucrainei și colaborarea la nivel de NATO.
Pe agenda discuțiilor figurează și obiectivul comun al aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, scop în care cele două state „vor reconfirma hotărârea fermă de a continua demersurile în vederea adoptării unei decizii pozitive în cursul acestui an”.