BUCUREȘTI, 14 mar -Sputnik. Conducerea întreprinderii ia în calcul schimbarea obiectului principal de activitate al companiei în ″Fabricarea armamentului și muniției″, cod CAEN pe care societatea nu îl deține încă, și dublarea capitalului social, în scopul finanțării planului de dezvoltare al acesteia pe 2023.
Cei mai mari acționari ai INOX SA, listată la Bursa de Valori București (BVB), sunt Ion Bazac, fost ministru PSD al Sănătății (25,46%), care este și președinte al Consiliului de Administrație (CA) al companiei, Șerban Buduleci (13,92%) și entitatea juridică cipriotă Ginerva Enterprises Ltd (11,73%).
Capitalul social al INOX SA este în prezent de aproape 11 milioane lei. CA-ul, din care face parte și fostul deputat social-democrat Valeriu Steriu, a propus o majorare cu suma maximă de 10,072 milioane lei, din care jumătate prin conversia în acțiuni a unui împrumut și jumătate prin aporturi noi în numerar, cu drept de preferință pentru acționarii existenți. În plus, numărul de administratori ar urma să fie majorat de la 3 la 5. INOX SA, înființată în 1937, a terminat primele 9 luni ale anului trecut cu pierderi de sub 41.000 lei, în scădere față de cele de peste 125.000 lei din perioda similară din 2021, la venituri totale de 8,37 milioane lei, cu 15,5% mai mici comparativ cu ianuarie-septembrie anul anterior.