BUCUREȘTI, 13 mar -Sputnik. În anul 2010, numărul secretarilor de stat în România era de 50. În 2016, numărul acestora a crescut la 70. Doi ani mai târziu, în 2018, numărul ajunsese deja la 135, cu tot cu instituțiile subordonate.
A fi secretar de stat nu presupune nici competențe profesionale, nici studii superioare. Tot ce trebuie este să fii cetățean al României și să nu ai cazier. Plus, desigur, să ai protecție politică. Căci numirile de secretar de stat sunt din vârful pixului primului ministru.
Nu e nevoie de studii superioare și nici nu se cere expertiză pe domeniul pe care urmează să activezi. Așa se ajunge ca, în timpul carierei politice, să ajungi să fii secretar de stat la mai multe ministere, după posibilități și în funcție de locurile libere.
Pe de altă parte, funcția de secretar de stat asigură un salariu de aproximativ 2500 de euro pe lună, secretară, consilieri, mașină cu șofer, pașaportul de serviciu și dreptul la locuință din fondul de protocol.