BUCUREŞTI, 6 mar – Sputnik. Obiectivul principal al partidului condus de Călin Georgescu susține redistribuirea puterii în România după modelul economic ”suveranist-distributist, bazat pe producția locală și pe democrația participativă”, conform programului politic al Partidului Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor.
Călin Georgescu a anunțat, în cadrul Congresului, lansarea proiectului de țară ”Hrană, Apă, Energie” susținut de Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor. Proiectul va fi parte componentă a programului politic al formațiunii AAA, pe care partidul îl va propune națiunii române.
”A venit vremea să facem istorie, nu politică”, a declarat Călin Georgescu, făcând referire la nevoia de ”liniște socială” și la ”rezolvarea crizei unei civilizații care s-a îndepărtat de Dumnezeu.”
AAA, reprezentat de președintele Călin Georgescu, susține pentru România o societate fundamentată pe valorile familiei creștine, a cărei sustenabilitate economică se bazează pe micul producător, mijlociu și mare, iar baza o reprezintă țăranul român.
Programul politic al partidului susține ”un stat nou, suveranist-distributist, zidit pe realitățile naționale: familia creștină ca bază socială; producătorul mic și mijlociu și țăranul ca bază economică”.