Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Tensiuni în coaliția anti-Erdogan

Tensiuni în cadrul coaliției de opoziție din Turcia, coaliție construită cu singura ambiție de a îndepărta de la putere pe președintele Erdogan.
Sputnik
BUCUREȘTI, 3 mar -Sputnik. După 5 ore și jumătate de negocieri, liderii celor 6 partide de opoziție declară că au ajuns la un acord cu privire la candidatul comun al opoziției pentru alegerile din mai.
Cu toate acestea numele candidatului nu a fost anunțat, deoarece, speculează presa turcă, acordul este mai degrabă unul „de principiu”. Liderii opoziției au promis că vor ieși totuși cu numele candidatului abia luni, 6 martie, la ora 14,00 (ora Ankarei).
Coaliția opoziției este formată din: CHP-Partidul Republican al Poporului, İYİ Parti-Partidul Bun, Saadet Partisi-Partidul Fericirii, Demokrat Parti-Partidul Democrat, Gelecek Partisi-Partidul Viitorului, DEVA Partisi (Demokrasi ve Atılım Partisi) – Partidul Democrației şi Progresului
Principala figură de opoziție din Turcia la acest moment este Kemal Kilicdaroglu, liderul celui mai mare partid de opoziţie conform sondajelor actuale – Partidul Republican al Poporului (CHP).
A-Haber a raportat că nu a fost luată o decizie privind un candidat comun, deoarece liderul Partidului Bun, Meral Aksener, s-a opus nominalizării lui Kemal Kilicdaroglu, liderul principalei forțe de opoziție a țării, Partidul Popular Republican.
Alegerile din Turcia vor avea loc pe 14 mai.