BUCUREŞTI, 1 mart – Sputnik. În Franța, indicele prețurilor de consum a crescut cu 6,2%, fiind o creștere de la 6,0% în ianuarie, potrivit datelor preliminare ale biroului de statistică Insee.
Raportul a menționat că inflația alimentară a crescut la 14,5% față de 13,3%, prețurile serviciilor, până la 2,9% față de 2,6%, în timp ce prețurile mărfurilor fabricate au crescut ușor la 4,6% de la 4,5%, odată cu sfârșitul vânzărilor de iarnă. În februarie, prețurile la energie au urcat cu 14,0% la nivel anual, a menţionat Insee.
Indicele armonizat al UE a fost de 7,2% față de 7% în ianuarie.
În acelaşi timp, în Spania, care a reușit să stopeze creșterea prețurilor în a doua jumătate a lui 2022, acum inflația a crescut timp de două luni consecutive, în termeni anuali. Prețurile de consum au crescut cu 6,1% în termeni anuali în februarie, raportează Institutul Național de Statistică (INE), potrivit RT.
Datele preliminare au arătat că prețurile mai mari la energia electrică și ale produselor alimentare au fost factorii principali care au contribuit la creștere.
Inflația de bază, care exclude prețurile volatile la alimente proaspete și energie, a fost de 7,7% la nivel anual, în creștere față de 7,5% înregistrat în ianuarie. Prețurile de consum, armonizate pentru comparație cu cele din alte țări ale Uniunii Europene, au crescut la 6,1% în februarie în termeni anuali, de la 5,9% în luna precedentă.
Economiștii estimează că inflația în Spania și Franța va continua să crească în lunile următoare, ceea ce a determinat majorarea ratelor dobânzii de către Banca Centrală Europeană. BCE a anunţat deja că va crește ratele cu 50 de puncte de bază, până la 3%, în martie, pentru a readuce sub control inflația în creștere în Zona Euro. Este posibil să fie nevoie de creșterea semnificativă a ratelor dobânzii dincolo de martie, întrucât inflația rămâne prea mare, a avertizat anterior președintele Bundesbank, Joachim Nagel.