Bruxelles, 16 feb – Sputnik. Comisia Europeană a cerut României, printr-o adresă din 16 ianuarie 2023 să precizeze punctul de vedere cu privire la lărgirea canalului Bâstroe de către Ucraina, informează ziarul Puterea.
Conform sursei citate, Comisia a transmis României să ofere un feed-back „cu privire la propunerea Ucrainei de a adăuga estuarele Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T”.
În plus, Comisia Europeană subliniază că „Brațul Chilia al Dunării, care face legătura cu cele două estuare ale căii navigabile interioare pe Dunăre dezvoltate de Ucraina, constituie frontiera dintre România și Ucraina”.
Termenul oferit de Comisia Europeană pentru acest punct de vedere era de o lună, ceea ce înseamnă că acesta a expirat pe 16 februarie. Cu toate că la Ministerul Mediului și al Rezervației Biosferei Delta Dunării nu există nicio fundamentare științifică privind monitorizarea impactul de mediu transfrontalier cu Ucraina, Comisia Europeană a anunțat că deja „Ucraina a informat Comisia cu privire la încheierea Acordului dintre Ucraina și România referitor la punerea în aplicare a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier”, precizează sursa citată.
Dar cine a semnat acest acord cu Ucraina? Conform ziariștilor de la Puterea, acest acord ar fi fost semnat de Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe, dar fără acordul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
„Din informațiile noastre furnizate de anumiți băieți cu ochii roată, acordul a fost semnat de către ministrul de Externe Bogdan Aurescu, dar, atenție, fără acordul CSAT”, scriu cei de la Puterea.
Anterior, aceeași sursă precizase că Poliția de Frontieră din zona Chitila a esizat autoritățile centrale, adică Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul de Externe, că autoritățile ucrainene au început lucrări de dragare a Canalului Bâstroe, dar n-a existat nicio reacție.
„De fapt, nu erau lucrări de dragare, ci de adâncire a canalului, ceea ce contravenea flagrant tuturor convențiilor internaționale la care aderaseră Ucraina și România”, scrie Puterea.
„Dar, aceste lucrări au fost demarate fără acordul autorităților române așa cum prevăd convențiile internaționale. Mai mult, de ceva timp s-au extins lucrările și pe partea ucraineană a Canalului Chilia. De asemenea, există informații că Ucraina ar intenționa chiar construirea unei hidrocentrale în zona Bâstroe-Chilia. Trebuie precizat că prin adâncirea acestor două canale se distruge tot ecosistemul Deltei Dunării, care este strict protejată aflată în Patrimoniul UNESCO și totodată se încalcă grosolan toate convențiile internaționale la care a aderat Ucraina și România, ca țară membră a Uniunii Europene. Practic, prin aceste demersuri, Ucraina sfidează și Uniunea Europeană și România”, mai scrie Puterea.