BUCUREȘTI, 7 feb -Sputnik. UDMR vrea să joace la alegerile prezidențiale, chiar dacă știe că nu are nicio șansă. Însă partidul, cu un capital electoral de 5-6%, își menține astfel electoratul motivat și are apoi un instrument important de negociere în contextul turul 2 al alegerilor prezidențiale.
”Nu, eu am spus, am candidat de trei ori, am făcut treaba pe care trebuia să o fac, dar nu am nici ambiţia, nici nu mă interesează. O să avem un candidat, probabil, în funcţie de evoluţia politică, dar eu, personal, nu voi candida, am candidat destul", a afirmat Kelemen Hunor.
Hunor a criticat și discuțiile cu prvire la ideea comasării alegerilor parlamentare cu alegerile locale, idee vehiculată în mod special dinspre Partidul Național Liberal.
”Eu am mai spus şi spun încă o dată - se poate discuta despre orice, dar trebuie să vezi dacă este constituţional. În acest moment, constituţional nu este posibil, fiindcă tu poţi să prelungeşti mandatul autorităţilor locale în anumite situaţii, dar nu poţi aşa că vrei tu. Noi nu avem, în acest moment, situaţia în care se poate prelungi prin lege, oricum, mandatul aleşilor. Nu poţi să scurtezi mandatul Parlamentului, scrie în Constituţie cam cât e. După aceea, scrie, după alegeri, în cât timp trebuie să convoci un nou Parlament. Mai scrie acolo în cât timp trebuie înfiinţată autoritatea locală sau Consiliul local, să depună şi ei jurământul. Deci, din acest punct de vedere, se poate visa la comasarea alegerilor, dar, din punct de vedere constituţional, din punct de vedere tehnic, trebuie să găseşti o soluţie", a explicat preşedintele UDMR.