La câteva ore după declarațiile oficiale ale SUA și țărilor europene cu privire la furnizarea de tancuri occidentale către Ucraina – ”Leoparzi” germani, ” Abrams” americani, ”Challengers” britanici - publicația Politico a comunicat că în culoare este discutat deja următorul pas: punerea la dispoziția Kievului a avioanelor de luptă moderne .
Sursele le-au spus jurnaliștilor că Occidentul crește în mod deliberat livrările militare către Kiev treptat, pentru a nu „provoca o reacție puternică din partea Rusiei”. Un diplomat al cărui nume nu a fost dezvăluit a explicat că „multe țări din Occident consideră că dacă am fi furniza Ucrainei toată tehnica pe care ne-a cerut-o în prima etapă a războiului, atunci ar fi urmat o reacție puternică din partea Rusiei, inclusiv nucleară”.
Aceasta înseamnă că, în opinia Occidentului, Rusia are la dispoziție un singur instrument pentru o „reacție puternică” - arma nucleară. Deoarece aceasta are un caracter fatal, toată lumea se abține utilizarea ei - din considerente de bun simț. Acesta este cu adevărat ultimul argument al regilor, a cărui utilizare este rezervată pentru o situație complet disperată. Respectiv, strategia Occidentului față de Moscova este să crească gradul de confruntare pas cu pas, fără a-i da senzația că acesta este sfârșitul și nu mai rămâne altceva decât să apese butonul roșu.
Trebuie să recunoaștem, este o abordare destul de abilă. Dar există însă o problemă: Rusia exact la fel ”fierbe la foc mic” Occidentul însuși - și a obținut succese remarcabile în acest proces.
Scandalurile și ciorovăielile din interiorul NATO, care au însoțit decizia de a livra tancuri Kievului, nici pe departe nu au fost înscenate. În Occident există suficiente forțe care realizează cât de proastă și periculoasă este pentru el actuala evoluție a evenimentelor. Numai sintagma „tancurile germane vor lupta în Ucraina împotriva rușilor” ne duce la astfel de profunzimi ale memoriei naționale (atât a noastre, cât și a europenii) încât devin percepute la nivel de subconștient schimbările calitative care au avut loc în conflict.
Prolema nu constă însă doar în tancuri. Ucraina trebuia să devină pentru Occident un război hibrid ideal - și la un moment dat chiar părea că el a devenit așa. Ucrainenii sunt soldați excelenți care pot fi trimiși la moarte până la ultimul om. Mu-ți pare rău. În același timp, se presupunea că ei vor lupta cu vechea tehnică sovietică, de care erau munți întregi atât în Ucraina, cât și într-o mulțime de alte țări, mai ales în Europa de Est. NATO ar fi trebuit doar să ofere informații de spionaj și mijloace moderne de comunicare, precum și, la necesitate, să mai pună la dispoziție mercenari și anumite injecții financiare.
Conform planului inițial, în Ucraina, Moscova trebuia să se istovească din toate punctele de vedere – mai întâi suportând pierderi uriașe în timpul luptelor, apoi luând sub controlul său teritoriile distruse și devastate (atât de război, cât și de cele trei decenii de lipsă de gospodărire). Mai mult decât atât, cu cât se înaintează mai spre vest, cu atât populația este mai dominată de dispoziții antirusești, ea ar fi cerut să fie hrănită și, în același timp, ar fi declanșat un război de sabotaj permanent (tot cu sprijinul activ, dar preponderent neoficial al Europei și SUA).
Dezvoltarea operațiunii specială a intervenit cu anumite corective în aceste planuri. Desfășurarea sa extrem de înceată și unele succese ale FAU în timpul ofensivei de toamnă au făcut establishmentul occidental să creadă că Rusia ar putea fi învinsă din punct de vedere militar. Și s-au agățat cu ambele mâini de această idee.
Occidentul a mizat totul pe acest rezultat și acum se confruntă cu consecințele deciziei sale.
El s-a dovedit a fi nevoit să ia Ucraina la întreținere deplină, pentru că aceasta nu mai are economie proprie. Pe fundalul bulelor de trilioane de pe piețele mondiale și a tiparniței la îndemână, aceste costuri nu sunt prea mari, însă este vorba totuși de multe miliarde - astfel de cheltuieli vaste cu siguranță nu făceau parte din planurile inițiale, iar în situația de criză economică în creștere, acestea pot deveni simțitoare.
Tehnica militară sovietică și unele exemplare aparte de tehnică străină veche s-au terminat. Ideea de a furniza „Leoparzi”, „Abrams” și altă tehnică occidentală modernă este proastă din toate punctele de vedere: și pentru că este scumpă; și pentru că trebuie golite propriile rezerve, deseori și așa vizibil golite; și pentru că nu se știe dacă această tehnică va avea o prestație demnă împotriva trupelor rusești și în condițiile climatice de aici (dacă nu, aceasta va fi o lovitură puternică pentru reputația producătorilor și, drept urmare, pentru perspectivele lor de business); și pentru că este sub semnul întrebării posibilitatea de a pregăti rapid echipaje ucrainene calificate, ceea ce înseamnă că vor trebui trimiși în Ucraina propriii militari „în retragere”; și pentru că frunza de smochin „proxy” a războiului Occidentului împotriva Rusiei va aluneca de tot. Însă alternativă pentru aceste livrări pur și simplu nu există.
Însă acum se profilează o altă, pe viitor cea mai mare ”durere de cap”: Occidentului au început să i se termine ucraineni. Din toată Ucraina vin informații despre desfășurarea unui alt val de mobilizare și cu metode mult mai aspre decât anterior. Rezerva de mobilizare a țării este aproape de epuizare. Experții cred în unanimitate că încă 200-300 de mii de oameni, probabil, vor putea fi adunați, cu asta gata. Gata de tot.
Iar asta înseamnă că peste câteva luni (spre vară-toamna) Occidentul se va confrunta în toată amploarea cu o problemă: el nu va avea pur și simplu cu cine să lupte. Și va trebui să ia o decizie mult mai dificilă decât cea actuală cu ”Leoparzii” și ”Abrams”: fie să-și recunoască înfrângerea, abandonând Ucraina precum Afganistanul cu un an și jumătate în urmă, fie să își trimită oficial propriile armate în războiul cu Rusia.
Problema este că Occidentul nu poate să recunoască eșecul său și victoria Moscovei fără consecințe catastrofale pentru sine.
La ni a fost spus în repetate rânduri, inclusiv la cel mai înalt nivel de stat, că pentru Rusia actuala confruntare are un caracter existențială, în joc este pusă însăși existența țării noastre.
însă Occidentul se află într-o poziție similară. Situația lui este mult mai complicată decât pur și simplu distrugerea lumii unipolare sau chiar criza sistemului global al dolarului. Sistemul de jumătate de mileniu de dominație occidentală asupra lumii a ajuns foarte aproape de epuizarea sa totală (în primul rând privind resursele și economia). O jumătate de mileniu de când Occidentul se află în statutul de dominator - cea mai dezvoltată, cea mai bogată, cea mai puternică, cea mai prosperă, cea mai liberă, în general, cea mai-cea mai parte a planetei. Și toate acestea îți alunecă printre degete.
Ce va fi dispus să facă Occidentul pentru a menține, a prelungi status quo-ul obișnuit? Există suspiciunea că totul.
El și-a ales drept instrument al salvării sale victoria militară asupra Rusiei. Acum Occidentul se rostogolește pe calea aleasă și devine din ce în ce mai nervos, pentru că evenimentele nu se derulează așa cum se aștepta, cum a planificat și și-a dorit. Deja în scurt timp va trebui să răspundă la întrebarea dacă este gata pentru a se întâlni față în față pe câmpul de luptă ucrainean al Wehrmacht-ului, adică scuzați, Bundeswehr-ului și altor forțe armate NATO cu armata rusă.