BUCUREȘTI, 26 ian -Sputnik. Că vorbim de Căile Ferate Române, sau de Poșta Română, companii cu probleme financiare mari, acoperite de la bugetul de stat, ”moș Crăciun” bugetar a fost generos cu angajații săi.
Printre cele mai mari sume alocate către prime apar următoarele societăți de stat: Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – 15 milioane lei, Poșta Română – 9,4 milioane lei, Societatea Națională a Sării – 6,4 milioane lei, Societatea de Transport București – circa 5 milioane lei, Metrorex – circa 4 milioane lei, CFR Călători – circa 3,3 milioane lei.
Majoritatea companiilor de stat care au ales să-și răsplătească angajații cu prime de Crăciun spun că au făcut-o ca să respecte contractele colective de muncă.
Compania Națională Poșta Română a transmis că a acordat, la finalul anului trecut, cadouri în bani salariaților și copiilor minori ai acestora. Au primit cadouri în bani, un număr de 22.755 de salariați și 8.527 copii minori, însumând aproximativ 9.400.000 lei, bani proveniți din fondul de acțiuni sociale. Așadar, compania a acordat o primă medie de 300 lei per persoană.
Hidroelectrica a transmis că, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare, salariații au beneficiat în luna decembrie 2022 de un adaos cu ocazia zilei de Crăciun în valoare de 680 lei net. Nu au fost acordate alte prime.
Metrorex a transmis că a acordat prime la sfârșitul anului 2022 conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare. Prima pentru fiecare salariat a fost în cuantum de 800 de lei, excepție au făcut salariații care conform procedurilor interne au fost sanctionați disciplinar de-a lungul anului. Valoarea totală a primelor nu a fost comunicată. Metrorex are circa 5.000 de angajați, deci aceasta s-ar ridica la aproximativ 4 milioane lei.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis că, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a acordat celor 25.135 de salariați, suma de 15.451.725 lei, reprezentând cadouri în bani/ajutor material, conform prevederilor CCM și în limita Bugetului Venituri și Cheltuieli (BVC) al companiei. Compania menționează faptul că valoarea cadourilor în bani/ajutor material nu a variat în raport cu funcția salariatului, fiecare salariat beneficiind de aceeași sumă. Prima medie este, așadar, de circa 600 lei.
CFR Călători a transmis că, cu ocazia Crăciunului, fiecare salariat al companiei a beneficiat, conform Contractului Colectiv de Muncă, de un cadou în bani în valoare de 300 lei, precum și 300 lei pentru fiecare copil în vârstă de până la 18 ani. CFR Călători are în jur de 11.000 de angajați, deci valoarea totală a primelor se ridică undeva la 3,3 milioane lei.
CFR Marfă a transmis că, în ceea ce privește primele de sfârșit de an, acestea au fost acordate în baza Protocolului încheiat cu sindicatele reprezentative. Astfel, s-a stabilit acordarea de cadouri în bani oferite salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de Crăciun (300 lei/salariat) din fondul de cheltuieli sociale, precum şi cadouri oferite copiilor salariaţilor, în valoare de 300 lei/ copil.
„Aceste stimulente financiare au fost acordate în sumă fixa fiecărui angajat CFR Marfă, indiferent de funcţia deţinută în cadrul societăţii, mai putin directorului general, care este angajat în baza unui contract de mandat şi nu se încadrează în prevederile Contractului Colectiv de Muncă. S-au acordat 3.341 prime în valoare totală de 1.002.300 lei. De asemenea, fiecare salariat a primit cadouri pentru copii cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun în valoare de 300 lei pentru fiecare copil cu vârsta pănă în 18 ani, în valoare totală de 321.900 lei”, a arătat compania.