BUCUREŞTI, 22 ian – Sputnik. Varujan Vosganian, co-președinte al ALDE, îi solicită premierului Nicolae Ciucă să arate cum vrea să relanseze producția industrială, ținând cont că PIB-ul țării a crescut, în ultimii ani, ”în mare parte datorită consumului și împrumuturilor, fie ele rambursabile, fie nerambursabile”.
Vosganian mai arată că, după cheltuirea banilor, economia românească nu se alege cu mai nimic, iar industria înregistrează ritmuri negative.
”Identitatea unei economii, capacitatea ei de a-și valorifica resursele naturale și umane este dată de industrie. În ultimii ani nu există în România nicio preocupare pentru protejarea și dezvoltarea industriei naționale. În anul 2013, când eram ministrul economiei, am lansat proiectul Reindustrializării României. Din perspectiva creșterii industriale, 2013 a fost cel mai bun din 1989 încoace. Procentul industriei în PIB ajunsese la 30%. După demisia mea din minister, proiectul a fost abandonat”, a mai spus fostul ministru.
El a explicat faptul că ultimii cinci ani au fost cei mai grei, din perspectiva sectorului industrial, și nu doar pentru că nu există nicio preocupare pentru susținerea industriei, ci, chiar mai grav, pentru că în calea ei se ridică noi și noi piedici, legate de creșterea costurilor de producție, de scăderea competitivității și de lipsa de interes pentru crearea de noi capacități de producție.
”Reindustrializarea României este un concept care a dispărut complet din dezbaterea publică. Iar în plan european nu se mai vorbește decât de digitalizare și de energia verde. România a avut o lungă tradiție industrială care riscă să se piardă. Numeroase industrii practic au dispărut iar altele, cum este industria chimică, sunt în mare suferință, producând uriașe deficite ale balanței comerciale”, a semnalat Vosganian.
El a mai cerut ca Guvernul să spună dacă este conștient de această dramatică realitate și dacă are vreo viziune de a o îndrepta.