Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Oficial maghiar: nu vă lăsați tentați de seducția Occidentului

Ungaria a mai inaugurat o clădire anexă renovată a liceului „Tamási Áron” din Odorheiul Secuiesc în prezența a doi secretari de stat din România și Ungaria, dar și a arhiepiscopului romano-catolic de Alba Iulia.
Sputnik
BUCUREȘTI, 15 ian -Sputnik. În discursul inaugural, Miklós Soltész, secretar de stat ungar pentru relaţii cu bisericile şi naţionalităţile în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, i-a îndemnat pe tinerii prezenţi să nu cedeze seducţiei Occidentului, ci să-şi asume rămânerea pe pământul natal. El a subliniat că “egoismul Occidentului” trebuie depăşit, ca şi neîncrederea, prin consolidarea cunoştinţelor.
Internaţional
Ungaria acuză: Comisia Europeană e maghiarofobă
Zoltán Kallós, secretar de stat al Ministerul Educaţiei din România, a spus în discursul său că şcoala nu înseamnă doar învăţământ, ci şi comunitate. El a adăugat că ar fi bine ca elevii de astăzi să fie membri ai comunităţii şi peste 20 de ani, iar copiii lor să le ia locurile în banca şcolii.
Adresându-se profesorilor, acesta a spus că sarcina lor este să “aprindă lumini”, să educe comunităţi care vor deveni şi ele aprinzătoare de lumini. Trebuie să construim în Transilvania un viitor, în care tinerii nici să nu se gândească să-şi părăsească ţara”, a spus el.
Liceul “Tamási Áron” este printre cele mai vechi şcoli din Transilvania. Pe parcursul istoriei sale de peste 400 de ani a avut nevoie de multe lucrări de construcţie – a spus el -, au existat momente în care clădirile au fost luate, apoi returnate în stare degradată. Liceul “Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc a fost fondat de ordinul iezuit în 1593. Clădirea principală, unul dintre cele mai importante monumente Art Nouveau din Ţinutul Secuiesc, a fost construită în 1910 în cadrul unei cooperări între statul ungar şi biserica romano-catolică.
Anul trecut, Ungaria a oferit încă 720 de milioane de forinţi (1,8 milioane de euro) pentru finalizarea renovării clădirii anexă care găzduieşte clasele primare şi pentru renovarea internatului. Prima a fost inaugurată astăzi, astfel încât fostul Institut de Fete Romano-Catolic, mai cunoscut sub numele de Mănăstire, găzduieşte de acum înainte săli de clasă moderne.