BUCUREŞTI, 13 ian – Sputnik. O pensie decentă va deveni un lux pentru români după ce România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani, până în 2035, și introducerea de stimulente pentru majorarea voluntară a vârstei standard de ieşire la pensie până la 70 de ani. În privința pensiilor speciale, România și-a asumat că nu va introduce categorii noi și pe cele actuale le va raționaliza, doar pensiile speciale ale magistraților fiind protejate de Curtea Constituțională.
Astfel, problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din „decreței” vor ieși la pensie. În prezent, numărul angajaților cu carte de muncă este puțin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate.
Concret, numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane persoane, potrivit datelor furnizate de către Inspecţia Muncii. Dintre aceştia, 4,5 milioane de angajaţi sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat. În ce privește numărul de pensionari, în luna decembrie 2022 erau înregistrați, potrivit datelor CNPP, aproape 4,8 milioane de pensionari, pensia medie fiind de 1.739 lei. În ciuda tuturor acestor cifre, statul suplimentează în fiecare an bugetul sistemului public de pensii, fiind nevoit să acorde și o serie de beneficii pensionarilor cu venituri foarte mici.
Potrivit datelor ultimului recensământ, lucrurile nu vor sta mai bine nici în următoarele două-trei decenii. Studii anterioare arată că balanța dintre numărul de angajați și cel de pensionari s-ar putea egaliza abia spre sfârșitul secolului.
Economiștii spun că, dacă se păstrează modul actual de calcul, pensiile vor fi mult mai mici peste 35 de ani, față de nivelul mediu actual.
Concret, salariul minim brut estimat pe anul 2023, în baza căruia a fost fundamentat bugetul de asigurări de stat, este de 6.789 lei, ceea ce înseamnă că lunar ar cotiza la sistemul public de pensii aproape 1.700 lei, adică 20.400 lei/an, respectiv 714.000 lei în toată perioada de 35 de ani până la ieșirea la pensie.
Aceasta îi va asigura, însă, o pensie mult mai mică, pentru că între anii 2050-2060 populaţia României va fi între 13 şi 16 milioane, ceea ce înseamnă că sistemul actual de pensii devine nesustenabil, în condițiile în care numărul de salariați va fi mult mai mic decât numărul de pensionari.
Având în vedere că vârsta de pensionare care se va aplica decreţeilor este, potrivit legislaţiei actuale, de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, reiese că aproximativ 1,8 milioane de români vor ieşi la pensie, la limită de vârstă, în primii 5-6 ani de după anul 2030.
Foarte probabil, raportul salariaţi/pensionari se va schimba radical, având în vedere că numărul proaspeţilor pensionari de după 2030 reprezintă puţin mai mult de o treime din cel actual.
Concret, în prezent există aproximativ şase milioane de salariaţi, care plătesc contribuţii transferate în pensiile a 5,3 milioane de pensionari, rezultând un raport salariaţi/pensionari de 10/9.
Indiferent care va fi rata mortalităţii şi rata natalităţii în următorii 12 ani, cei aproximativ 1,8 milioane de români care vor ieşi la pensie după 2030 vor schimba radical acest raport.