BUCUREȘTI, 11 ian -Sputnik. Așa se explică declarația patetică a șefului diplomației regimului de la Kiev, Dmitro Kuleba, care a spus că atâta timp cât Germania nu livrează tancuri Ucrainei, războiul va continua să facă victime printre civili.
Kuleba a făcut declarația de față cu Annalena Baerbock, ministrul de externe german, aflată într-o vizită în Ucraina, la Harkov. „Cu cât o astfel de decizie este amânată mai mult, cu atât vor fi mai multe victime, cu atât vor fi morţi printre civili”, a afirmat şeful diplomaţiei ucrainene, la încheierea vizitei, dar și în contextul în care armata ucraineană a suferit o înfrângere strategică importantă în localitatea Soledar.
În replică, ministrul german de externe a spus că Ucraina poate conta pe generatoare, transformatoare, combustibili și pături din partea Germaniei.
De asemenea, Berlinul a anunțat săptămâna trecută că va trimite Ucrainei până în primăvară un număr de 40 de vehicule blindate Marder, folosite de infanterie.