BUCUREȘTI, 10 ian -Sptunik. Prințul Harry, marginalizat în familia regală britanică și deja înstrăinat atât de tatăl său, regele Carol al III-lea, cât și de fratele său, prințul William al Marii Britanii, a provocat un nou scandal. De data aceasta a revoltat pe talibani. (Organizația se află sub sancțiunile ONU pentru activitate teroristă)
După ce a mărturisit în controversatele sale memorii că a ucis talibani în timpul războiului din Afganistan, și că își privea victimile prin luneta armei elicopterului său ca pe niște ”piese de șah”, prințul Harry al Marii Britanii a reușit să enerveze și autoritățile de la Kabul. Talibanii, câștigători ai războiului în care a luptat și prințul Harry, s-au declarat oripilați de cinismul prințului fost ofițer britanic.
De asemenea, autoritățile de la Kabul au solicitat judecarea rebelului prinț britanic pentru crime de război.
„Domnule Harry! Cei pe care i-ai ucis nu erau piese de șah, erau oameni; aveau familii care așteptau întoarcerea lor. Printre ucigașii de afgani, nu mulți au decența de a-și înfrunta conștiința și de a-și mărturisi crimele de război. Ați spus adevărul; poporul nostru nevinovat a fost o piesă de șah pentru soldații voștri, liderii militari și politici. Cu toate acestea, ai fost învins în acest joc de șah”, a comentatAnas Haqquani, un oficial al regimului taliban, care a ținut să aducă aminte că victoria în Afganistan a aparținut talibanilor, nu Vestului.