BUCUREȘTI, 5 ian- Sputnik. Adrian Năstase consider ca fiind neinspirată poziția României în raport cu Ucraina, în contextul în care mesajele autorităților românești cu privire la situația minorității de limbă română din Ucraina nu sunt luate în seamă de regimul lui Zelenski.
Ca atare, crede Năstase, România trebuie să oprească ajutorarea Ucrainei, condiționând-o strict de respectarea, de către regimul de la Kiev, a drepturilor minorităților.
"Războiul ruso-ucrainean nu ar trebui să fie o scuză pentru încălcarea unor drepturi elementare pentru românii din Ucraina. Legea recent aprobată la Kiev referitoare la drepturile minorităților nu este in concordanță cu acordurile noastre bilaterale și nici cu standardele europene pe care Ucraina – ca stat asociat – ar trebui să le respecte. Am înțeles, sprijinul pentru a rezista agresiunii rusești este prioritar dar au trecut deja 30 de ani în care procesul de ucrainienizare a românilor s-a desfășurat permanent”, a scris fostul premier, pe blogul său.
Acesta atrage atenția că politica de ucrainienizare a minorităților nu este de ieri, de astăzi, ci este politică de stat a Kievului. Fostul premier rememorează ”atmosfera glaciară„ cu care a fost întâmpinat la Kiev, în Rada ucraineană în 1993, după ce a menționat injustețea pactului Ribbentrop- Molotov.
De asemenea, Năstase crede că e necesară intervenția Parlamentului, pentru a forța executivul românesc să iasă din atitudinea sa asertivă față de regimul de la Kiev.
”Cred că Parlamentul român ar trebui să-și amintească declarația adoptată cu ocazia Referendumului pentru independența Ucrainei și să ceară guvernului român condiționarea sprijinului pentru Ucraina de respectarea drepturilor pentru comunitatea de români din teritoriile preluate in urma Pactului Ribbentrop-Molotov. Poate că exemplul Ungariei in această privință ar trebui urmat…", a mai scris Năstase pe blogul său.