Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Un europarlamentar român cere blocarea aderării Ucrainei la UE

Europarlamentarul român Maria Grapini îi bate obrazul lui Zelenski şi cere blocarea demersurilor de aderare a Ucrainei la UE
Sputnik
BUCUREŞTI, 29 dec – Sputnik. Europarlamentarul Maria Grapini îl critică dur pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski pentru că a atentat la drepturile românilor din Ucraina și spune că va bloca aderarea țării la Uniunea Europeană dacă președintele ucrainean nu își reconsideră deciziile.
"Acum că a trecut Crăciunul, pot să vă spun domnule Zelenski, să vă fie ruşine? Cum vă permiteţi să încălcaţi dreptul românilor de a studia în limba română? De ce încălcaţi drepturile minorităţilor, deşi aţi cerut aderarea Ucrainei la UE?”, îl întreabă pe pe președintele Ucrainei într-o postare publicată pe contul de socializare.
Maria Grapini mai spune că România și românii au primit în casele lor refugiații din Ucraina, iar Zelenski își bate joc de români.
”Demersurile mele către Comisia Europeană sunt ferme: dacă nu respectați drepturile românilor de pe teritoriul Ucrainei, să fie blocat demersul de aderare și să se sisteze ajutoarele de la UE. Domnule Zelinski, ar trebui să știți că aveți și obligații, nu numai drepturi!", mai scrie Grapini în postarea sa.