BUCUREȘTI, 29 dec -Sputnik. Anul 2022 se încheie cu 994,55 km de autostradă și drum express funcționabili în România, doar anul acesta inaugurându-se un segment de autostradă de 13,17km ( Boița- Sibiu) și 39,85 km de drum express (Balș- Slatina). Totalul de kilometri de autostradă și drum express, de 53,02 km, arată însă că anul 2022 se găsește în media ultimilor 20 de ani.
Mai grav, unele proiecte majore au ratat momentul unei deschideri în acest an: : 10 km din Autostrada A0 Sud între DN5 și DN6; Podul peste Dunăre de la Brăila, cele două pasaje rutiere tip giratoriu suspendat de la Berceni și Oltenița.
Poate cel mai mare eșec al anului 2022 pe domeniul infrastructurii de transporturi este cel al podului de peste Dunăre, de la Brăila. Acest pod nu are finalizată nici măcar structura definitivă, deși fusese planificată deschiderea lui în cursul anului ce tocmai se sfârșește.
Vorbim de cel mai complex proiect al CNAIR și unul dintre cele mai scumpe în execuție în acest moment. Aici lucrările la pod aveau toate șansele să fie finalizate de japonezii de la IHI, însă lucrările ce țin de infrastructura rutieră au acumulat întârzieri mari, iar italienii de la WeBuild (ex-Astaldi) nu au forțat pentru o inaugurare, profitând și de neînțelegeri cu Ministerul Transporturilor și beneficiind de extensii ale termenului contractual câștigate în instanță.
Un alt eșec este nedeschiderea parțială a Tronsonului 2 al Autostrăzii A0 Sud . Chiar dacă nu vorbim de o depășire a termenului contractual, ci de o deschidere parțială pe 10 km între DN6 și DN5, tronsonul avea toate șansele să fie gata în acest an dacă autoritățile puneau presiune pe constructor. Într-un moment în care ocolirea Capitalei este un coșmar pe actuala centură, orice kilometru în plus de drum nou ocolitor ar fi însemnat enorm.