BUCUREȘTI, 28 dec -Sputnik. Deși Polonia este un stat problemă pentru Uniunea Europeană, fiind văzut de mulți ca un avanpost al intereselor Statelor Unite în Europa și un impediment pentru coordonarea și coerența Uniunii Europene, liderii UE ar vrea totuși să convingă autoritățile de la Varșovia să se nuanțeze.
De aceea, decizia Franței de a livra Poloniei doi sateliți de observație poate fi citită nu atât în contextul crizei din Ucraina ci a crizei politice din interiorul Uniunii Europene.
"În cursul deplasării la Varşovia, după întâlnirea cu ministrul Apărării, Mariusz Błaszczak, Franţa şi Polonia au semnat un acord privind vânzarea a doi sateliţi francezi de observaţie. Acest contract reflectă încrederea Poloniei în tehnologia noastră şi în industria franceză", a declarat Sebastien Lecornu, prin intermediul unei rețele de socializare, în cursul vizitei.
Potrivit Agenţiei poloneze pentru Armament, valoarea contractului este de 575 de milioane de euro, iar sateliţii produşi de compania Airbus Defence & Space ar urma să fie lansaţi în spaţiu în anul 2027.
"O zi importantă pentru armata poloneză. Am aprobat un contract pentru furnizarea a doi sateliţi de observaţie şi a unei staţii specifice. Această investiţie în tehnologii moderne constituie o suplimentare semnificativă a capabilităţilor forţelor armate poloneze în domeniul colectării de date prin sisteme de recunoaştere", a declarat, la rândul său, Mariusz Blaszczak, anunță Rador.