BUCUREŞTI, 23 dec – Sputnik. În al treilea trimestru din 2022, economia britanică s-a contractat cu un procent mai mare decât a fost estimat anterior, rămânând în urma altor economii avansate, a raportat joi Oficiul pentru Statistică Națională (ONS), potrivit RT.
Datele ONS au arătat că producția economică a scăzut cu 0,3% în termeni trimestrial, comparativ cu estimările inițiale ale unei contracții de 0,2%. Sectoarele de fabricație și construcții au suferit cele mai mari scăderi.
De asemenea, raportul a indicat că în trimestrul al treilea, economia a fost cu 0,8% sub nivelul său pre-pandemic din 2019, spre deosebire de alte țări G7 care au recuperat pierderi.
Se relatează că investițiile în afaceri au scăzut cu 2,5% în termeni trimestriali, comparativ cu o estimare anterioară a unei scăderi de 0,5%.
„Privind în viitor, Marea Britanie va continua să fie mai slab performantă. Ne așteptăm ca, în 2023, Marea Britanie să sufere cea mai profundă recesiune din rândul economiilor avansate majore, din cauza gravității răsturnărilor din politica monetară și fiscală”, a declarat economistul Gabriella Dickens de la Pantheon Macroeconomics.
Banca Angliei a declarat luna trecută că economia Regatului Unit se află deja într-o recesiune care ar putea dura până la sfârșitul anului 2023. Autoritatea de reglementare a aprobat nouă creșteri consecutive ale ratei dobânzii, făcând eforturi să controleze inflația în spirală.
La începutul acestei luni, Confederația industriei afacerilor (CBI), un grup național de lobby, a avertizat că Marea Britanie se va confrunta cu un deceniu de creștere pierdută dacă nu se iau măsuri.