Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Guvernul elvețian decide cu privire la cel de-al treilea gen

Adăugarea unei noi opțiuni privind genul nu este solicitată de populația elvețiană și ar necesita prea multe schimbări, spun autoritățile.
Sputnik
BUCUREŞTI, 23 dec – Sputnik. Societatea elvețiană nu solicită în prezent ca oamenilor să li se permită să se identifice ca al treilea gen sau fără gen în evidențele publice, a stabilit guvernul țării. Introducerea unei astfel de opțiuni ar implica schimbări legale și de guvernare semnificative, a mai menționat acesta.
Internaţional
Elveția: sexul se poate schimba mai ușor decât abonamentul telefonic
Acestea au fost concluziile la care a ajuns Consiliul Federal Elvețian într-un raport scris ca răspuns la propunerile Parlamentului și publicat miercuri, potrivit RT. O astfel de schimbare ar avea implicaţii de lungă durată, a precizat documentul, chiar dacă problema „abia este discutată” în țară.
Sistemul binar tradițional, în care fiecare cetățean este identificat fie „bărbat”, fie „femeie” la naștere, „este încă puternic ancorat în societatea elvețiană”, se mai precizează în raport, iar condițiile pentru a fi introdusă această modificare „nu sunt îndeplinite”. În document este citat un raport din 2020 al Comisiei Naționale de Etică prin care se sprijină evaluarea în acest sens.
Dacă ar fi introdusă o a treia opțiune, Elveția ar trebui să facă multe schimbări în legile sale federale și din fiecare canton, a adăugat guvernul, referindu-se la cele 26 de state care compun țara şi care au o mare autonomie. În special, legile care reglementează serviciul militar obligatoriu sunt bazate pe gen.
De asemenea, autoritățile elvețiene ar trebui să reorganizeze diverse registre și să ajusteze modul în care sunt colectate datele statistice pentru a se adapta unui nou sistem de gen, a mai precizat guvernul.
Unele țări europene, inclusiv Germania și Austria, permit cetățenilor să aleagă un „al treilea gen” sau să refuze să-și identifice genul în documentele legale.