BUCUREȘTI, 21 dec – Sputnik. Scandalul cu Qatarul, în care sunt implicați oficiali ai Uniunii Europene, va avea efecte dezastruoase pentru UE. Aceasta este concluzia declarațiilor făcute de fostul premier al României, Adrian Năstase.
"Cred că în curând vom avea un leadership american corect, adevărat...povestea aruncării în aer a UE prin scandalul cu Qatarul, evident e o operațiune care nu știu dacă a fost gândită de americani, dar le profită lor. Și rușilor. Practit UE se dezmembrează, ea scârțâie din ce în ce mai tare, și e un lucru foarte, foarte rău”, a explicat Adrian Năstase, potrivit realitatea.net.
Fostul premier al României spune că s-a contat pe o Uniune Europeană care să dureze, dar că s-a văzut că Marea Britanie a ieșit, iar alte țări îi pun aceeași problemă.
În opinia sa, cu toate că țările membre membre UE au niște avantaje economice și sunt încă legate de Bruxelles, apar probleme tot mai mari.
”UE și-ar dori să lărgească piață de desfacere și cu țările din balcanii de vest dar ar trebui să importe o mulțime de probleme", a declarat Adrian Năstase.